Tehnologia domină în medicină, dar să nu uităm că ”facem medicină pe bolnavi”, spune prof. Ion Bruckner

Publicat: 18 apr. 2024, 06:14, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Tehnologia domină în medicină, dar să nu uităm că ”facem medicină pe bolnavi”, spune prof. Ion Bruckner
prof. Ion Bruckner tehnologie medicină

La ora actuală, tehnologia tinde să domine medicina, dar nu trebuie să uităm că ”noi facem medicina pe bolnavi”, a subliniat prof. univ. dr. Ion Bruckner în cadrul conferinţei naţionale cu participare internaţională „Tehnologia & iHealth în medicina secolului XXI”, de la Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie „George Emil Palade”.

„Manifestarea de astăzi, partea la care am asistat, partea de chirurgie, arată importanţa tehnologiei din evoluţia medicinii. Ideea este însă că tehnologia a devenit dominantă în medicină şi au apărut specialişti, medici care sunt tehnologi, care se joacă numai cu aparatul lor şi le place să se joace cu aparatul lor, ceea ce este lăudabil. Dar nu trebuie să uităm că noi facem medicina pe bolnavi. Şi că bolnavii ăştia sunt oameni şi sunt mai importanţi uneori decât aparatele. Nu trebuie ca dragostea pentru aparat să eclipseze dragostea pentru bolnav. E foarte importantă în practică această meserie, fără să fie un tehnician, fiindcă evident că tehnicianul va face întotdeauna ceea ce îi place cu tehnica. Dar când faci această meserie, să ai înclinare pentru bolnavi, să ai un respect pentru bolnav”, a subliniat prof. univ. dr. Ion Bruckner, președintele Societății Române de Medicină Internă.

Dacă ar opera robotul nu știu ce s-ar întâmpla

Cu această ocazie, profesorul Buckner s-a referit la inteligența artificială și pacient, dar și la diferența dintre inteligența artificială și chirurgia robotică.

„Bolnavul este şi el om, care vrea să se adreseze altui om, nu neapărat inteligenţei artificiale. Inteligenţa artificială e foarte bună, vorbim deseori de ea, fără să ştim de ce vorbim. Fiindcă chirurgia robotică – fiindcă am asistat la secţiunea chirurgie – nu e inteligenţa artificială. În chirurgia robotică inteligenţa este a celui care operează, robotul îi arată o imagine, îi permite nişte mişcări mai fine. Ea nu operează, fiindcă dacă ar opera robotul, nu ştiu ce s-ar întâmpla, dată fiind varietatea anatomică a fiecăruia dintre noi”, a explicat prof. dr. Bruckner.

Potrivit rectorului UMFST ”George Emil Palade” din Tg. Mureș, prof. univ. dr Leonard Azamfirei, a doua ediţie a Conferinţei naţionale cu participare internaţională „Tehnologia & iHealth în medicina secolului XXI”, organizată împreună cu Academia de Ştiinţe Medicale, are un număr record de lectori, de la toate universităţile de medicină din ţară. Conferinţa are caracter pluridisciplinar şi se adresează medicilor specialişti, specialiştilor din domeniul IT şi din domeniul ingineriei medicale, bioinformaticienilor, biochimiştilor şi bioinginerilor.