Teleorman: „Un Pământ fără cicatrici” – acțiune de conștientizare ecologică la Depozitul Mavrodin, pentru copiii de la sate

Pământul se umple de plastic, care are nevoie de 500 de ani pentru a se descompune în compuși inofensivi. Până să se descompună, se transformă în particule minuscule de microplastic care ajung în organismul peștilor sau ai altor viețuitoare pe care noi le consumăm, cu efecte devastatoare pentru sănătatea noastră.

Mercurul, o substanță extrem de otrăvitoare pentru mamifere și oameni, se găsește în baterii. O baterie mică de telecomandă poate polua 500 l de apă pentru 50 de ani. Experții de mediu și sănătate au tras deja un semnal de alarmă vizavi de cantitatea foarte mare de mercur găsită în organismul unor pești capturați în oceane sau fluvii precum Dunărea. 

Astfel de informații, precum și altele vizând importanța reciclării, le-au fost prezentate de către specialiștii Depozitului Central Mavrodin celor 12 elevi de la Școala Generală Peretu, veniți într-o acțiune de documentare implementată în cadrul proiectului Selectează Verde.

Copiii au fost plimbați prin depozit, prezentându-li-se toate etapele selectării și tratării deșeurilor, precum și modul în care acestea se pot recupera și reintroduce în circuitul economic, cu consecințe minime pentru mediu: „depinde doar de noi să lăsăm moștenire urmașilor noștri un Pământ fără cicatrici, cu zero deșeuri”, a conchis specialistul. 

Proiectul, implementat de Asociația Pro Mediu Teleorman în parteneriat cu școli din mediul rural, face parte dintr-o acțiune de conștientizare ecologică mai largă, derulată cu sprijinul companiei Eco Sud în depozitele ecologice pe care le gestionează.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Corupție și afaceri de tip cartel la ANSVSA. Păle ar fi...

Ies la iveală cazuri grave de corupție din rândurile doctorilor veterinari. Dănuț Păle, Subsecretarul de Stat din ANSVSA, ar fi cerut scoaterea de pe...

Caracatița uriașă a intereselor baronului PSD Horia Teodorescu îngroapă Tulcea în gunoaie

Un document exploziv ajuns la mai multe instituții de forță ale statului scoate în evidență uriașa caracatiță a intereselor țesută de baronul PSD de...