Teodorovici: „Grindeanu este cel care aşteaptă eliberarea locului de preşedinte la PSD”

Publicat: 15 iul. 2023, 15:00, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Teodorovici: „Grindeanu este cel care aşteaptă eliberarea locului de preşedinte la PSD”

Eugen Teodorovici, fost preşedinte executiv al PSD în epoca Viorica Dăncilă, a declarat la Prima TV, că Sorin Grindeanu are cele mai mari şanse de a prelua conducerea partidului, de a fi următorul preşedinte al PSD, potrivit News.ro.

Eugen Teodorovici dezvăluie că, în martie 2021, Marcel Ciolacu i-a propus să devină prim-vicepreşedinte al PSD. „Nu pot să mă vând, nu am preţ”, argumentează Teodorovici.

Eugen Teodorovici, fost preşedinte executiv al PSD, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, dacă Sorin Grindeanu este o ameninţare pentru Marcel Ciolacu.

„Da, domnul Grindeanu este cel care aşteaptă eliberarea locului de preşedinte la PSD”, a răspuns Eugen Teodorovici.

Întrebat dacă Sorin Grindeanu va fi următorul preşedinte al PSD, Teodorovici a răspuns: „Are cele mai mari şanse. Dar dacă mişcarea social-democrată vrea o schimbare cu adevărat şi vrea un nou PSD, nu domnul Grindeanu este varianta. Pentru reformarea stângii din România? Teodorovici Eugen (este varianta – n.r.)”.

Fostul ministru de Finanţe din Guvernul Dăncilă susţine că Marcel Ciolacu i-a propus funcţia de prim-vicepreşedinte al partidului.

„În martie 2021, la el în birou, Marcel Ciolacu mi-a făcut o propunere: să fiu prim-vicepreşedinte al PSD alături de Gabriela Firea şi de Sorin Grindeanu. I-am spus:

„Marcel, eu nu sunt genul de om care pentru o funcţie să accept ce tu ai făcut: să trec cu vederea că ai luat partidul încălcând statutul. Chiar dacă mi-aş dori ca fiinţă, ceva în mine nu mă lasă să fac astfel de compromisuri”.

Nu pot să mă vând, nu am preţ. Astăzi, dacă mă gândesc, poate a fost o greşeală din partea mea. Aş fi fost în guvern, aş fi fost ministru de Finanţe şi, cu siguranţă, nu s-ar fi întâmplat toate nenorocirile în economie. Gândind cu mintea de astăzi, poate a fost o greşeală”, a spus Eugen Teodorovici la Prima Tv.