Test de sânge care prezice riscul unei posibile crize cardiace

Publicat: 14 feb. 2024, 15:10, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Test de sânge care prezice riscul unei posibile crize cardiace
foto: e-medicina.md

Cercetătorii suedezi au conceput un test de sânge cu ajutorul căruia pot să fie identificate persoanele cu risc crescut de criză cardiacă, în următoarele șase luni.

Studiul, realizat la Universitatea Uppsala, a fost publicat în revista Nature Cardiovascular Research.

Știm că intervalul ce precede o  criză cardiacă este foarte dinamic. De exemplu, riscul unui atac de cord se dublează în luna următoare unui divorț, iar riscul unui atac de cord fatal este de cinci ori mai mare în săptămâna care urmează unui diagnostic de cancer”, avertizează profesorul Sundstrom, cardiolog și profesor de epidemiologie la Universitatea Uppsala, citat de MedicalXpress

Prevenție

Cercetătorii au pornit de la ipoteza potrivit căreia mai multe procese biologice intervin în luna ce precede o criză cardiacă. Aceste procese ar putea fi identificate cu ajutorul unui test de sânge.

Pentru aceasta, autorii studiului au analizat eșantioanele de sânge de la 169.053 de persoane. În șase luni, 420 dintre aceste persoane au suferit o primă criză cardiacă. Sângele acestora a fost comparat cu cel al unor persoane cu o stare bună de sănătate.

”Am identificat aproximativ 90 de molecule legate de riscul primei crize cardiace. Totuși, eșantioanele deja prelevate sunt suficiente pentru a prezice acest risc. Sperăm că sunt argumente în plus pentru ca oamenii să-și ia medicația preventivă sau să renunțe la fumat, de exemplu”, spune un cardiolog din această echipă.

Cu  ajutorul acestor date, cercetătorii au reușit să realizeze un instrument online cu ajutorul căruia fiecare poate afla despre un posibil risc de criză cardiacă în următoarele șase luni.

”Dacă descoperiți că aveți un risc crescut de a suferi în viitor o criză cardiacă, poate veți fi mai motivat să-l preveniți”, subliniază cercetătorul Sundstrom.