Theodor Paleologu: „Eu nu am loc în universitatea românească, pentru că eu mi-am făcut doctoratul pe bune”

Publicat: 20 ian. 2022, 09:45, de Puterea.ro, în Cultură , ? cititori
Theodor Paleologu: „Eu nu am loc în universitatea românească, pentru că eu mi-am făcut doctoratul pe bune”

Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, comentează scandalul legat de presupusul plagiat al premierului Nicolae Ciucă. Paleologu spune, printre altele, că Universitățile românești sunt pline de impostori.

Theodor Paleologu spune în contextul presupusului plagiat al lui Nicolae Ciucă faptul că nu înțelege de ce-i trebuie unui general o teză de doctorat. ”Eu nu înțeleg de ce trebuie un general să aibă doctorat, nu înțeleg, pentru mine-i de neînțeles. De ce trebuie să aibă un pianist doctorat, de ce trebuie să aibă un pictor doctorat? E un nonsens. De ce să obligi niște oameni care nu sunt făcuți pentru cercetare să se împăuneze cu un doctorat? Sigur că există o presiune și de ordin financiar, pentru că se adaugă niște bani la salariu. Trebuie să terminăm cu această regulă. Eu nu consider că trebuie să am bani în plus, pentru că am un doctorat”.

O țară în care în educația este o asemenea impostură nu are viitor

Paleologu a mai adăugat că, în virtutea doctoratului, ar trebui să aibă un loc în universitatea românească, „dar eu nu am loc în universitatea românească, pentru că eu mi-am făcut doctoratul pe bune în Franța și n-am loc de impostori, că e plină universitatea românească de impostori. Impostura e regula, nu excepția”, a afirmat Theodor Paleologu la RFI.

De asemenea, în opinia sa, ”o țară în care în educația este o asemenea impostură nu are viitor, o țară fără educație nu are viitor, e cât se poate de simplu”.