Tiberiu Cebotaru, șeful Serviciului Poliția Călare Iași, a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală

Publicat: 27 apr. 2023, 14:00, de Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Tiberiu Cebotaru, șeful Serviciului Poliția Călare Iași, a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală

Șeful Serviciului Poliția Călare a fost reținut pentru viol și agresiune sexuală. Ieri, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au făcut două percheziții, iar mai apoi l-au condus pe Tiberiu Cebotaru la audieri.

Tiberiu Cebotaru, șeful Serviciului Poliția Călare Iași, a ajuns pe mâna colegilor! Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pentru viol, agresiune sexuală și exercitarea unei profesii fără drept. Povestea este destul de complicată. Tiberiu Cebotaru ar fi predat cursuri de echitație în Miroslava, contra cost. La acestea ar fi participat mai mulți minori, printre care și o adolescentă. Pe cea din urmă, polițistul local ar fi agresat-o sexual și violat-o. De această poveste au aflat colegii omului legii și au început o anchetă, conform BZI.ro.

„Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol, agresiune sexuală, înșelăciune și exercitarea fără drept a unei profesii. Pe parcursul cercetărilor, la data de 26 aprilie, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare pe raza comunei Miroslava. Un bărbat a fost condus la sediul poliției pentru audieri”, a precizat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Șeful Serviciului Poliția Călare Iași a fost reținut. Știa ce îl așteaptă?

Zvonul cum că Tiberiu Cebotaru ar fi acuzat de agresiune sexuală circula de ceva vreme printre colegi la Poliția Locală Iași. Reporterii BZI au discutat cu mai mulți polițiști locali. Din câte se pare, de ieri, Tiberiu Cebotaru a intrat în concediu. Motivele sunt destul de clare.

Totuși, vestea care spunea că bărbatul ar fi un agresor nu a căzut prea bine peste Poliția Locală. Pe Cebotaru, colegii l-au descris drept un bun profesionist și un coleg cumsecade. Mai mult decât atât, se pare că el ar fi spus că a căzut într-o capcană ce a plecat de la vânzarea unui cal. Mai precis, Cebotaru ar fi vândut un cal unei familii de afaceriști. Ulterior, ar fi fost ceva probleme legate de tranzacție. Este posibil ca, după această afacere, polițistul local să fie acuzat de înșelăciune. Deocamdată, polițiștii din cadrul IPJ Iași nu au oferit prea multe detalii despre ancheta ce îl vizează pe colegul lor.