Timiș: ITM va demara o anchetă la Spitalul Lugoj după ce o asistentă a fost lovită de o lampă dezlipită de pe perete

Şeful Inspectoratului teritorial de Muncă (ITM) Timiş, Pavel Kasai, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că instituţia va efectua o anchetă după ce a fost sesizată despre faptul că o asistentă de la Spitalul din municipiul Lugoj a fost lovită de o lampă care s-a dezlipit de pe perete, în sala de operaţie, în timpul unei intervenţii chirurgicale.

„S-a depus sesizare în acest sens la ITM. Luni, o echipă de inspectori ai ITM va începe cercetarea cazului. A căzut o lampă de pe perete şi a lovit-o pe asistentă. Nu ştim deocamdată exact concluziile medicilor, credem că luni sau marţi va fi externată”, a afirmat Pavel Kasai.

Potrivit unor informaţii vehiculate în spaţiul online, asistenta nu s-ar fi simţit rău imediat după accident, însă ulterior a avut dureri în zona cervicală şi a fost transferată la Spitalul Judeţean Timişoara, pentru investigaţii, propunându-i-se internarea, pentru a fi ţinută sub supraveghere câteva zile.

Lampa în cauză, una de dezinfecţie, a fost montată în sala de operaţii în anul 2020. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Atac cu 130 de rachete în Tel Aviv. Ambasadorul Israelului în...

Ploaie de rachete lansate din Fâşia Gaza spre metropola israeliană Tel Aviv. Mişcarea islamistă Hamas a anunţat marţi seara că a lansat 130 de...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...