Timișoara îngheață de frig! Medic: Facem apel să nu rămânem așa în plin val 4

Probleme căldurii pe timp de iarnă nu există doar la București. Miercuri dimineață, la Timișoara au fost 1-2 grade Celsius, după o noapte cu temperaturi la limita înghețului, iar oamenii au petrecut această noapte în frig.

De asemenea, au avut de suferit și pacienții din spitalele timișorene care sunt racordate la sistemul centralizat de termoficare. Bolnavii au primit pături, cei din secțiile ATI pături electrice, iar saloanele au fost încălzite cu aer condiționat.

Managerii a șase spitale au fost convocați în comitetul local pentru situații de urgență. Ei atrag atenția că aparatele de aer condiționat sunt suprasolicitate și, implicit, se tem de o suprasolicitare a sistemului electric.

La spitalul județean, soluția este ca centrala veche să fie reparată în regim de urgență pentru ca pacienții să se poată încălzi.

„Nu poți intra în săli de operație și să operezi la 5 – 6 grade. Dacă vorbim de Covid și de alte patologii, trebuie cel puțin 29 de grade în saloane, ceea ce nu sunt, plus că noi aerisim mereu. Două pături puse peste pacient nu compensează lipsa agentului termic.

Noi, cu centrala ne descurcăm, dar ne gândim cu îngrijorare la copiii din saloane, care stau în frig. Am făcut apel să se găsească o soluție, ca să nu ne întrerupă gazul chiar în mijlocul valului 4″, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului „Victor Babeș” Timișoara

De ieri, întreg oraşul, dar şi spitalele au rămas fără căldură în prag de iarnă. E.ON a oprit robinetul de gaz pentru Colterm, iar negocierile cu un nou furnizor au eșuat. 56.000 de locuințe, spitalele și școlile din oraș rămân fără căldură, pentru că societatea de termoficare nu poate funcționa doar pe cărbune.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...