Ținta: Anastasiu. Obiectiv mafiot îndeplinit. Cine urmează?

Publicat: 27 iul. 2025, 21:03, de Radu Caranfil, în POLITICĂ , ? cititori
Ținta: Anastasiu. Obiectiv mafiot îndeplinit. Cine urmează?

Demisia lui Dragoș Anastasiu, vicepremierul Guvernului Bolojan, le-a oferit exact ce visau: un cap servit pe tipsie, o morală de fațadă, o victorie a Sistemului care încă refuză reforma. Cu voce tremurată, dar minte limpede, Anastasiu a pus pe masă întreaga poveste: șantajul ANAF, colaborarea cu DNA, vina împărtășită și, mai ales, onoarea negociată ”pentru supraviețuire”.

În cuiburile de vipere politice românești au pocnit deja șampaniile.

Jartelele penale dansează din buric. Cei care au inventat și patronat ”moral” ANAF, această armată de șpăgari infecți, jubilează. Au doborât o piesă puternică de pe tabla de șah a Reformei. Anastasiu a fost sacrificat. Pentru ca Reforma să aibă șanse de a merge mai departe.

E ieșirea din scenă a unui om lucid, forțat să se apere nu de faptele sale, ci de mizeria unui stat care se hrănește cu cadavre simbolice. Și le-a oferit unul. Cu demnitate.

O microanaliză despre cum a plecat din scenă un om curajos, înainte de a fi doborât de ”moralismul” fără scrupule.

Pe 27 iulie 2025, Dragoș Anastasiu a deschis conferința de presă de la Palatul Victoria cu sufletul la vedere. Era clar: nu mai putea continua în guvern, chiar dacă fusese doar o vreme în care sperase să ajute. Multele minute ale discursului său — mărturisitor, responsabil, uneori emoțional — conduceau spre o decizie bine cumpănită: demisia.

Faptele, fără cosmetizare

  • În perioada 2009–2017, companiile controlate de Anastasiu au plătit peste 150.000 de euro către o firmă indicată de inspectoarea ANAF, Angela Burlacu, în schimbul protecției în controalele fiscale. Contracte fictive, vacanțe în grupuri de lux, fără consultanță reală — totul reluat consistent în declarațiile sale de instanță și confirmat în motivarea Curții de Apel București.
  • Burlacu a fost condamnată definitiv, în 2023, la 5 ani și 2 luni de închisoare pentru luare de mită și trafic de influență.
  • DNA a statuat că Anastasiu a fost un martor-denunțător: s-a prezentat cu un denunț redactat dinainte, depus de către partenerul său, și astfel calitatea i-a fost atribuită oficial.

Ce a spus el public

Dragoș Anastasiu a recreat cu luciditate mecanismul care l-a adus în scandal:

  1. Admiterea faptului că șpaga — pe care o numește „șpagă de supraviețuire”, nu de îmbogățire — a fost contractată sub presiunea insolvenței, a angajaților plecați și a controlului fiscal. A explicat că nu a făcut evaziune, nu a refuzat să plătească taxe, dar a ales un compromis moral pentru ca afacerea să nu cedeze.
  2. Distincția dintre tipurile de șpagă – în anii 1990 era cu plicul, acum „cu contract de consultanță”. Un discurs rece, recunoscut și cu detașare morală clară.
  3. A vorbit fără grimase teatrale și fără lacrimi, dar cu o sinceritate care a lăsat urme. Vocea i s-a subțiat pe alocuri, semn că povara morală și emoțională nu e o simplă ficțiune de PR. Nu a plâns, ci a făcut mai mult: a transmis că nu mai poate trăi în ambiguitatea complicității tăcute. Fără să se scuze excesiv, fără să arunce vina pe alții. A fost acel rar moment în politica românească în care un om cu funcție înaltă pare, totuși, să înțeleagă ce înseamnă onoarea..

Analiză: cine a orchestrat șantajul moral?

1. Transformarea subiectelor juridice în arme politice

Scandalul s-a transformat rapid: un act de cooperare penală — calitatea de martor/denunțător care îl exonerează pe el — a devenit o probă de moralitate absolută. PSD, AUR, chiar aparatul prezidențial s-au grăbit să-l împingă spre demisie fără a lua în considerare circumstanțele și argumentele sale reale. Moralismul a devenit o armă electorală.

2. Efectul intimidării vizuale și injunctive

Anastasiu a spus clar: „Am vorbit cu premierul, și bănuiesc că m-a înțeles. Dar indiferent ce aș fi spus, aș fi devenit un obstacol.” În acest climat, interesul public nu e transparentizarea, ci exhibarea demonilor — rostogolit, chinuitor, într-o conferință pe ritm de rating.

3. Ipocrizia lipsei responsabilității instituționale

DNA a povestit despre martor-denunțător, dar spațiul politic a preferat să ignore rolul său real: un partener al justiției. Nu a fost judecat, nu a avut avantaj legal, nu a oscilat între minciună și adevăr. A fost, în esență, un antreprenor expus unui sistem de jaf ANAF tradițional. Pentru asta, a primit eticheta de „șpăgar”.

De ce demisia e atât de (trist) necesară

  • Pentru a nu permite partidului moral să transforme o declarație onestă într-un instrument electoral. Anastasiu a realizat că prezența lui ar deveni un permanent subiect de linșaj mediatic. A preferat să iasă din scenă înainte de a fi epurat simbolic.
  • Pentru a nu oferi muniție anti-reformei. Fără chipul său public, atacul PSD-AUR rămâne (o vreme) pe structuri, nu pe oameni. O demisie oportună, pentru că legea scrisă nu a fost încă distorsionată complet de falsul moralism.
  • Pentru a proteja echilibrul guvernamental. Bolojan evită să fie văzut ca ”nefrecventabil” după 34 de zile în care Anastasiu a fost extrem de activ în grupul de lucru pentru companiile de stat. Demisia previne un efect-domino al comunicării politice toxice.

Consecințele politice

  1. Renaște mitul reformatorului sacrificat. Anastasiu pleacă din cauza sistemului și nu din cauza faptelor. A plecat la timp, asumat, și a lăsat o bombă de calibru pentru Sistem.
  2. Semnal către alți antreprenori integri: dacă vin cu transparență, vor fi devorați moral în public. Cine mai riscă, în aceste condiții?
  3. Guvernul Bolojan rămâne cu testul suprem: poate continua reforma fără figuri problematice? Sau se va refugia în pactul cu vechile structuri?
  4. Semnul că ”moralismul politic” nu caută soluții, ci o otrăvește. Dacă scandalul se reduce la faptele asumate și nu la forța de ansamblu a motivațiilor, scandalul e ”reținut” în vederea manipulării electorale.

Concluzie acidă

Dragoș Anastasiu nu a fugit, nu s-a ascuns, nu a cerut scuze pentru că a fugit de lege — ci pentru că a decis că dreptatea morală a fost confiscată de niște mafioți anti-reformă.

Nu-i ridicăm o statuie. Dar acceptăm că a gândit politic, vorbit public și plecat mai demn decât au învățat baronii locali să dezvolte vreodată agricultura românească.

Reforma continuă — fără el

Plecarea sa deschide spațiul public unei întrebări grele: vrem reformă sau televizor? Soarta Guvernului se decide acum nu prin demisii, ci prin decizii de substanță. Poate că soluția e să ignorăm cu toții lup-moralismul pervertit și să cerem concret: auditare sângeroasă la companiile de stat, digitalizarea ANAF, control civic real.

Cel ce a plecat azi nu e un reformator epuizat — ci un semnal că Sistemul bagă mare de tot. Șantajul nu mai vine numai dinspre cei care au ”construit” acest ANAF, acum vine din moralitatea ipocrită a politicienilor. Dar demisia lui este o carte deschisă: statul poate fi doar partener, nu prădător. Dar doar dacă dispar, urgent, toți mincinoșii.

Etica tăcerii și următorul glonț al Sistemului

Cazul Dragoș Anastasiu nu e un simplu episod cu iz moralizator, ci un semnal rece și clar că Securismul anti-reformă a revenit în ofensivă. O rețea veche, versate în toate șantajele, își suflecă mânecile și privește atent în ograda Guvernului Bolojan, cu dosare învechite, interceptări vechi și plicuri gata de scurgere în presă. Pentru că această castă hidoasă nu poate concepe ideea că România ar putea fi guvernată de oameni care nu sunt în cârdășie cu rețelele.

Cine se pregătește? Pentru cine se fabrică următoarele ”dezvăluiri”?

Nu e vorba doar de distrugerea unui om. E vorba de intimidarea unei întregi formule de guvernare. Dacă o piesă cade, următoarea țintă e deja în vizor. Nu contează faptele, ci vulnerabilitățile. Nu contează adevărul, ci percepția, imaginea, noroiul aruncat cu suficientă presiune ca să devină ciment. În acest joc infect, patronii politici ai ANAF-ului sunt uneltele perfecte. Până la urmă, așa e. E vorba despre supraviețuire.

Iar tăcerea e mai periculoasă decât acuzația. Tăcerea celor care știu exact ce se întâmplă, dar preferă să se uite în altă parte. Să se prefacă. Să lase „jocul să-și urmeze cursul”, cum spun cei versați în acest tip de otrăvire lentă. Când Anastasiu a vorbit, a făcut-o pentru că nu mai putea tăcea. Când a plecat, a făcut-o pentru ca atacul la adresa sa să nu devină un pretext pentru a sabota tot proiectul reformator.

Acum, Sistemul caută o altă fisură. Un alt om cu o rană veche, o firmă trecută prin hățișul fiscal, o colaborare, o semnătură, un SMS. Și nu e exclus să fi găsit deja. E o vânătoare. Etica e doar decorul.