Toate programele de dezvoltare a IMM, de 2,7 miliarde lei, sunt blocate în proceduri. Când ar putea fi operaționale

Publicat: 16 feb. 2022, 16:47, de Puterea.ro, în Business , ? cititori
Toate programele de dezvoltare a IMM, de 2,7 miliarde lei, sunt blocate în proceduri. Când ar putea fi operaționale
ședință guvern Nicolae Ciucă

Pe hârtie, lucrurile stau bine: legea bugetului de stat prevede 12 programe pentru susținerea IMM, în valoare totală de peste 2,7 miliarde lei. În realitate, la mai bine de o lună și jumătate de la publicarea legii, toate sunt inoperabile pentru că încă nu au fost stabilite calendarul de lansare și ghidurile consultative. Și nici nu se va întâmpla prea curând.

Întrebat de puterea.ro de ce suntem în situația în care niciun program nu este operațional, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, a dat vina pe procedurile multiple și pe faptul că Serviciul de Telecomunicații Speciale, implicat în proiecte, nu s-a mișcat încă suficient de rapid.

Suntem abia în luna februarie. Ca regulă generală, pentru fiecare program trebuie să ai cadru legal, alocarea bugetară, să creezi acel program și să-l adopți prin Hotărâre de Guvern sau ordin de Ministru, după care să-l pui în aplicare. Noi, cu direcția de specialitate din minister, lucrăm în paralel, chiar și atunci când nu am avut cadru legal asigurat, la aceste programe. Toate vor fi derulate prin platforme gestionate de STS și atunci suntem cumva condiționați și de accesul la aceste platforme și de rapiditatea cu care vorm reuși să definim programele. În definirea programelor vrem să avem consultări cu beneficiarii și atunci programul (durata de implementare, n.r.) se lungește puțin”, a transmis Cadariu.

Acesta a avansat totuși un termen la care măcar jumătate din cele 12 programe să fie operaționale.

Ne propunem ca, până la mijlocul anului, minimum cinci sau șase programe să le putem matura, să le putem lansa. Iar acolo unde nu există alocare bugetară, noi să fim pregătiți și, în momentul în care se face rectificarea și avem banii, să-l punem în aplicare”, susține ministrul.

Întrebat care crede că ar fi programele care ar avea cea mai mare șansă să fie deblocate în prima jumătate a anului, Cadariu a menționat unul dintre cele mai importante, cu buget de peste jumătate de miliard de lei.

Primul cu care vom începe cu siguranță va fi Start Up Nation, ediția a III-a. În momentul acela vom avea deja platforma funcțională și ne va veni foarte ușor să pornim și celelalte programe start-up de nișă: pentru femei, studenți, diaspora. După ce vom adopta săptămâna viitoare o Ordonanță de Urgență, platforma pentru promovare externă va fi disponibilă și pentru Programul de internaționalizare, rămânând să o rafinăm, ulterior, pentru acel program de stimulare a incomeing-ului”, a mai spus ministrul Antreprenoriatului și Turismului.

Lista programelor blocate

Bugetul Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului, aprobat prin Legea nr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022, prevede finanțarea următoarelor programe pentru susținerea antreprenoriatului:

1. Programul „Start-up Nation România” cu un buget de 520,03 milioane de lei credite de angajament, din care 20,03 milioane de lei credite bugetare;

2. Programul Stimularea exporturilor, cu un buget de 70 de milioane de lei credite bugetare;

3. Programul național multianual de microindustrializare cu un buget de 50 de milioane de lei credite de angajament;

4. Programul de dezvoltare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață, cu un buget de 50 milioane de lei credite de angajament;

5. Programul național multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici și mijlocii, cu un buget de 157,6 milioane de lei credite bugetare;

6. Programul național multianual de înființare și dezvoltare de incubatoare tehnologice și de afaceri, cu un buget de 5 milioane de lei credite bugetare;

7. Programul național multianual pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, cu un buget de 1 milion de lei credite bugetare;

8. Programul pentru organizarea târgului întreprinderilor mici și mijlocii, cu un buget de 1 milion de lei credite bugetare;

9. Programul multianual de marketing și promovare turistică, cu un buget de 14, 7 milioane de lei, credite bugetare;

10. Programul de dezvoltare a produselor turistice?, cu un buget de 502,8 milioane de lei credite de angajament, din care 102,8 milioane de lei credite bugetare;

11. Program privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație si agentii de turism, a caror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, precum și privind unele măsuri fiscale, cu un buget de 1,18 miliarde de lei credite bugetare;

12. Schema de ajutor de stat privind sprijinirea industriei cinematografice, cu un buget de 223 mil. de lei credite de angajament.