Topul miliardarilor ruși cu averea „pe val”

Publicat: 01 apr. 2021, 00:03, de Eliza Popa, în ECONOMIE , ? cititori
Topul miliardarilor ruși cu averea „pe val”

Averea celor mai bogăți ruși a crescut cu 1,37 miliarde de dolari în luna ianuarie 2021, potrivit Bloomberg Billionaires Index (BBI).

Din rândul rușilor incluşi pe lista BBI, cel mai bogat rus este unul dintre principalii proprietari ai Norilsk Nikel, Vladimir Potanin. Averea sa a crescut cu 704 milioane de dolari, ajungând la 30,7 miliarde de dolari, după cum notează Ria Novosti, care citează bloomberg.com.

Pe locul al doilea s-a situat rusul Leonid Mihelson, care este unul dintre proprietarii Novatek. El a pierdut 403 de milioane de dolari, în momentul de faţă averea sa fiind estimată la 24,4 miliarde de dolari.

Locul al treilea a fost ocupat de Vladimir Lisin, principalul beneficiar al NLMK. Averea sa a crescut cu 358 de milioane de dolari, ajungând la 24,2 miliarde de dolari.

Cine se numără printre primii zece cei mai bogați

De asemenea, printre primii zece oameni de afaceri cei mai bogați din Rusia se numără Aleksei Mordaşov (- 994 de milioane de dolari, 22,1 miliarde de dolari), Alişer Usmanov (- 69 milioane de dolari, 21 miliarde de dolari), Roman Abramovici (- 126 milioane de dolari, 18,3 miliarde de dolari), Andrei Melnicenko (+ 25,4 milioane de dolari, 18,1 miliarde de dolari), Vagit Alekperov (+ 672 de milioane de dolari, 18 miliarde de dolari), Gennadi Timcenko (- 145 milioane de dolari, 16,5 miliarde de dolari) și Viktor Vekselberg (+ 126 milioane de dolari, 16,2 miliarde de dolari).