Tot mai mulți copii amenință că se sinucid din cauza jocurilor

Jocurile creează dependență în rândul copiilor, dar ce este și mai grav e că îi poate împinge la sinucidere. Autoritățile sunt în alertă, după ce mai mulți copii au amenințat că se vor sinucide, pentru că le-au fost blocate conturile pe platforma de jocuri Roblox.

Cosmin Andreica, liderul sindicatului Europol, spune că, deși poliția are o structură care se ocupă de infracționalitatea din zona școlară, în astfel de cazuri nu are prea multe pârghii pentru a interveni.

Cu toate că avem o structură de siguranță școlară, care se ocupă de infracționalitatea în zona școlii, avem puțin insturmente pentru astfel de cazuri. Avem doar această adresă, despre existenta unoi adrepe IP din țara noastră cu mesajele unor minori care amenințau cu suicidul. Am infromat inspectoratele școlare județene. Trebuie spus că cel mai important rol îl are părintele, care trebuie să știe unde și pe ce siteuri intră copilul, astfel încât să nu se profite de el”, a declarat reprezentantul sindicatului polițiștilor în emsiunea „Deschide Lumea”.

Psihologul Keren Rosner consideră că odată cu intrarea în aceste jocuri, cei mici pierd legătura cu exteriorul, iar atunci când li se taie accesul la astfel de activități, echivalează cu momentul în care ți se închide ușa în nas la intrarea într-un club.

Este vorba de multe jocuri, dar și de un film popular în ultima perioadă. Toate acestea au în comun mesajul, „ori ești bun, ori ești eliminat!”. Este vorba de presiunea performanței, una foarte puternică. Copiii trăiesc intenst această eliminare, iar ei au impresia că nu sunt suficient de buni. Sunt aspecte importante și trebuie să le tratăm cu seriozitate. Lumea jocului pentru copii înseamnă substituirea jocului cu alți copii, bucuria de a face parte dintr-un grup. Atunci când sunt eliminați, ei pierd legătura, au sentimentul de excludere, iar asta este similar cu un club care îți închide ușa, iar atunci este greu pentru cei mici să facă față. Dacă un copil reacționează emoțional excesiv, părinții tebuie să intervină, dar nu trebuie certat cel mic, pe el trebuie să-l faci să înțeleagă că jocul e greșit Cei pasionați de Roblox trebuie să fie redirecționați către alte jocuri mai puțin nocive”, a declarat psihologul în emisiunea „Deschide Lumea”.

Mihaela Dinu, psiholog clinician, consideră că este vorba deja de o dependență, fie că vobim de rețele sociale sau de jocuri.

Este vorba de dependența de internet a copiilor, fie că sunt rețele sau jocuri. Au o dependență, iar atunci când li se interzice accesul, amenință cu suicidul. Responsabilitatea este a părinților, dar și a restului adulților din jurul celor mici. Ei sunt în formare și e nevoie să-i însoțim pe parcursul creșterii”, a declarat acesta.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Explozie la Rafinăria Petromidia! S-a activat Planul Roșu de Intervenție

Azi dimineață a avut loc o explozie urmată de un incendiu la Rafinăria Petromidia din județul Constanța. Deflagrația a produs degajări mari de fum,...
Singurele documente care îți vor trebui pentru a putea călători în ”Air Schengen”, începând cu 31 martie

De ce documente vei avea nevoie pentru a putea călători în...

Începând din noaptea de sâmbătă spre duminică, România va intra în spațiul Schengen cu frontierele aeriene și cele maritime. Românii care vor călători cu...