Toți cei care folosesc Instagram trebuie să știe. Platforma face schimbări importante

Platforma socială Instagram a lansat nouă noi feed-uri pe care utilizatorii le pot folosi alături de cel al cărui conţinut este ales de algoritm – un feed ordonat cronologic şi unul care afişează postările creatorilor favoriţi.

Aşa cum anunţa încă de anul trecut, Instagram a început implementarea feed-urilor în care postările sunt fie ordonate invers cronologic, fie sunt afişate doar pentru favoriţi.

Lista favoriţilor poate conţine până la 50 de persoane. Adăugarea unui favorit va fi o operaţiune privată – favoriţii unui utilizator nu vor fi notificaţi şi nu vor şti că au fost adăugaţi pe listă.

Cele două noi feed-uri de conţinut vor putea fi accesate apăsând logo-ul Instagram, din partea stânga sus a ecranului, de unde vor putea acum să selecteze unul dintre cele trei feed-uri disponibile, scrie news.ro.

În momentul în care noua facilitate va fi disponibilă, aplicaţia va afişa o notificare ce va ghida utilizatorul şi îi va arăta cum funcţionează schimbarea feed-urilor.

Compania spune că realizează o implementare rapidă şi că disponibilitatea noilor feed-uri pentru toţi utilizatorii platformei este doar o chestiune de ore.

Motivaţia Instagram pentru adăugarea celor două noi liste este simplă. Platforma deţinută de Meta vrea să ofere alternative la feed-ul generat de algoritm, după ce a fost criticat în multe rânduri pentru conţinut afişat, în special celor mici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...
Sursa foto: Facebook Manuela Hărăbor

Cum a descoperit Manuela Hărăbor că are un copil cu autism

Frumoasa actriță Manuela Hărăbor are un băiat de 32 de ani, cu autism. Artista povestește cum a descoperit că Andrei, fiul ei, are autism...