Statuia lui „Domnul Goe” din Gara de Sud din Ploiești, vopsită în culorile LGBT sub ochii Poliției Transporturi
Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului inventat și școlit de Monica Macovei, continuă opera de distrugere a identității culturale, istorice și urbaniste a urbei, sub ochii indiferenți ai polițiștilor.
Mihai Polițeanu: „Un curcubeu va rămâne mereu un curcubeu”
Statuia simbolică din Gara de Sud a „Domnului Goe”, celebrul personaj din schițele marelui dramaturg Ion Luca Caragiale, a cărei casă memorială, devenită muzeu, se află la Ploiești, a fost găsită, la sfârșitul săptămânii trecute, vopsită în culorile curcubeului, simbolul internațional al mișcării LGBT, furat din tradiția creștină și întors pe dos.
Ploieștiul este definit istoric și cultural de moștenirea lui I.L. Caragiale, iar „Domnul Goe” reprezintă piesa centrală a primelor lecturi școlare, un simbol incontestabil al copilăriei și al umorului românesc. Vopsirea acestui monument din cea mai mare gară feroviară a Ploieștiului în culorile curcubeului a fost girată, și chiar asumată, de edilul urbei, Mihai Polițeanu, care, nonșalant, a declarat că „un curcubeu va rămâne mereu curcubeu și semn de vreme bună după ploaie, nu ideologie”.
Poliția veghează, dar nu… investighează!
Surprinzător este faptul că vopsirea statuiei „Domnul Goe” s-a făcut fără să existe vreo aprobare, ci doar cu binecuvântarea primarului Mihai Polițeanu.
De asemenea, vopsirea în culorile LGBT s-a făcut sub „supravegherea” Poliției Transporturi, care își are birourile la câțiva metri de unde este amplasată statuia „Dl. Goe”. Totodată, vandalizarea acestui monument-simbol a fost făcută și cu binecuvântarea șefului stației CFR Ploiești Sud.