Totul despre vila din Toscana a președintelui Zelenski. Corriere de la Sera: „Se aud voci de ruși de la piscina din interior” (VIDEO)

Publicat: 09 sept. 2022, 00:03, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Totul despre vila din Toscana a președintelui Zelenski. Corriere de la Sera: „Se aud voci de ruși de la piscina din interior” (VIDEO)

Vila președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, din orasul italian Forte dei Marmi ar fi fost închiriată unui cuplu de cetățeni ruși care locuiesc la Londra pentru muncă. Știrea, publicată de ziarul il Tirreno circulă din 15 august, scrie Corriere de la Sera.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski este cel care, în urmă cu doi ani, a cumpărat vila, cu 3,8 milioane de euro, în zona Vittoria Apuana, favorita noilor bogați din est, în special a rușilor.

Acum se vehiculează că președintele Ucrainei și-a închiriat vila din Forte dei Marmi pentru 50.000 de euro pe lună. Chiriașii care și-au petrecut aici vacanța din august ar putea fi ruși.

Vila de patru milioane de euro, situată în cartierul Vittoria Apuana, la granița dintre orașele Forte dei Marmi și provincia Massa Carrara, nu departe de reședința de vară a lui Andrea Bocelli, a fost cumpărată de Zelenski pe când era încă un actor celebru și a petrecut aici multe veri cu familia lui. Apoi a venit războiul și apelul lui Zelenski la Europa, inclusiv la Italia, să nu primească turiștii ruși și să nu le închirieze case și iahturi.

Ce spune agentul imobiliar

Se pare că turiștii care au locuit vila lui Zelenski sunt de fapt de origine rusă, dar au de mult reședința și poate și cetățenia engleză. Astfel, în Forte dei Marmi există întrebări dacă apelul președintelui Ucrainei de a nu închiria rușilor a fost valabil doar pentru rezidenții de pe teritoriul Federației.

Potrivit relatării publicate de ziarul Livorno, agenția imobiliară care deține chiriile exclusive de vară ale casei, pentru patru milioane de euro, începuse o negociere cu turiștii coreeni care erau dispuși să o închirieze în august pentru 50-70 de mii euro. Acordul a dispărut însă, iar agenția ar fi închiriat vila cu 50 de mii de euro pentru luna august.

 

Printre cei care au ales să locuiască în partea opusă a cartierului mult mai istoric al Romei Imperiale, se numără și superstarul tenor Andrea Bocelli, notează cotidianul italian La Repubblica.

Vila, conform cotidianului italian, se află în Vittoria Apuana din Forte dei Marmi, în provincia Lucca, în Toscana. Stațiunea de pe litoral ocupă partea de nord a municipiului, învecinată cu provincia Massa-Carrara.

Președintele Ucrainei a fost ales în 2019, iar scandalul vilei datează de fapt din perioada dinaintea alegerilor. Cotidianul italian La Stampa a citat site-ul ucrainean Slidstvo.info, care l-a acuzat atunci pe viitorul președinte că nu a „declarat autorităților fiscale o vilă luxoasă cu 15 camere în Forte dei Marmi pe care a achiziționat-o în 2017 pentru 3,8 milioane de euro”.

La Repubblica spune acum însă că ar fi fost cumpărată acum doi ani.