Traian Băsescu își serbează pe 4 noiembrie ziua de naștere. Udrea ce zice? (VIDEO)

Publicat: 04 nov. 2022, 07:00, de Eliza Popa, în POLITICĂ
Traian Băsescu își serbează pe 4 noiembrie ziua de naștere. Udrea ce zice? (VIDEO)

Azi e ziua de naștere a fostului președinte al țării, Traian Băsescu. A fost un an și este în continuare un an greu pentru Băsescu: a avut un infarct, a fost declarat colaborator al fostei Securități, fiica Ioana – condamnată pe fond la 5 ani de pușcărie și așa mai departe. În aceste „condiții” Traian Băsescu își serbează pe 4 noiembrie ziua de naștere.  

Mai bine zis, mai are chef să își serbeze ziua de naștere? Posibil ca nu prea, mai ales că recent, la finele lunii octombrie, a depus la Curtea de Apel Bucureşti o cerere prin care a anunţat judecătorii că renunţă să mai conteste decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a fost declarat colaborator al fostei Securităţi.

Traian Băsescu își serbează pe 4 noiembrie ziua de naștere

Traian Băsescu s-a născut pe 4 noiembrie 1951, în Basarabi,  Constanța. A ocupat, pe rând, funcții importante, astfel că în anul 2004 a fost ales pentru prima oară președintele României. Și-a continuat mandatul până în 2014. Înainte de a deveni șeful statului, Traian Băsescu a fost primarul general al Capitalei, în perioada 2000-2004.

Deși a devent cunoscut după ce și-a început cariera politică, Traian Băsescu a fost comandant de navă în cadrul flotei comerciale a RSR, apoi a fost comandantul petrolierului Biruința, dar a ocupat și postul de director general al Inspectoratului pentru Navigație Civilă în cadrul Ministerului Transporturilor. Traian Băsescu a absolvit Institutul de Marină Mircea cel Batrân din Constanța, Facultatea de Navigație, la secția comercială, în anul 1976.

Ce pensie are Traian Băsescu 

În anul 2014, Traian Băsescu a ieșit la pensie, însă și-a continuat activitatea ca europarlamentar. Întrebat ce pensie are, fostul șef al statului s-a declarat nemulțumit de venitul încasat de la stat. Aceasta declara într-un interviu din 2018 că în momentul în care a ieșit la pensie primea un venit net de 2,980 de lei.

Am ieşit cu pensie de 2.980 de lei, comandant de navă, fost ministru, fost primar general, fost preşedinte. Cu asta am ieşit, vă aduc fluturaşul. Iar Ficior, cel care a murit, avea 5.500 de lei, pentru că e la pensii speciale. Deci, un fost preşedinte are o pensie mai mică decât… Dacă ai fost 10 ani preşedinte, vreo 10 prin guverne, 12 ani comandant de navă, ai 2.980, dacă ai fost torţionar, ieşi cu 5.500 de lei”, spunea Traian Băsescu prin mass media.

Ulterior, se afla că Traian Băsescu încasează lunar o pensie în valoare de 4.800 de lei, la care se adaugă și indemnizația de fost președinte al României, care reprezintă 75% din salariul președintelui în funcție, mai exact 8.367 de lei.

 

Traian Băsescu și Udrea – un subiect fierbinte

Să trecem la un subiect combătut la nesfârșit: Traian Băsescu și Udrea.

Se presupune că Elena Udrea și Traian Băsescu au avut o relație foarte apropiată în trecut, fostul președinte al României fiind cel care  a susținut-o pe aceasta în carieră, ajutând-o să ocupe funcții importante în politica românească. Prezentă în platoul emisiunii „40 de intrebari cu Denise Rifai”, Elena Udrea făcut mărturisiri despre Băsescu: „Traian Băsescu este cel mai important om din viața mea, după părinții mei. Tot ce am realizat eu în cariera mea politică pe care mi-am dorit-o, a fost ce mi-am dorit, după copilul meu, este ce mi-am dorit cel mai mult pe lumea asta, am realizat datorită președintelui Traian Băsescu”.

Întrebată dacă între ea și Traian Băsescu a existat mai mult decât o relație profesională, Elena Udrea a clarificat lucrurile, explicând de unde au apărut aceste suspiciuni: „Nu. Eu sunt o persoană foarte glumeață. Nimeni nu își dă seama cât umor am și mă uit că de multe ori când fac o glumă, oamenii se uită la mine și se gândesc: Ce a vrut să spună cu asta? Eu atunci am făcut o glumă pentru care am plătit scump.

Adică atâta lume a interpretat răspunsul meu și a fost atât de nepotrivit răspunsul, încât mi-a părut rău că am făcut gluma respectivă. Traian Băsescu este cel mai important om din viața mea, după părinții mei. Tot ce am realizat eu în cariera mea politică pe care mi-am dorit-o, a fost ce mi-am dorit, după copilul meu, este ce mi-am dorit cel mai mult pe lumea asta, am realizat datorită președintelui Traian Băsescu”.

Ar mai fi multe de povestit despre fostul președinte al României, dar de câte ori iese pe la TV el își spune povestea vieții mai bine, în stilul caracteristic. Nu ne rămâne decât să îi urăm La Mulți Ani Traian Băsescu!