Traian Băsescu, verdict dur despre criza premierului: „A produs mult rău României”
Criza desemnării premierului se apropie de patru luni, iar Traian Băsescu a criticat dur întârzierea președintelui Nicușor Dan în alegerea unui candidat pentru Palatul Victoria, acuzând un blocaj care ar fi adus pagube serioase României. Fostul șef al statului crede, totuși, că deznodământul e aproape.
Băsescu cere desemnarea rapidă a unui premier, invocând obligația constituțională
România se află de peste patru luni fără un Guvern cu puteri depline, iar lipsa unei rectificări bugetare a devenit vizibilă în mai multe instituții ale statului. Traian Băsescu a vorbit despre această situație. Fostul președinte consideră că refuzul lui Nicușor Dan de a desemna rapid un candidat la funcția de premier încalcă o obligație scrisă direct în Constituție.
„În concluzie, la întrebarea dumneavoastră, întârzierea este nepermisă și a produs mult rău României, acest refuz al președintelui de a-și îndeplini obligația constituțională scrisă în articolul 83 din Constituție: Președintele desemnează un prim-ministru pentru un candidat pentru funcția de prim-ministru”, a punctat Traian Băsescu, potrivit Digi24.
Fostul șef al statului spune că Nicușor Dan are un drept „aproape discreționar” în numirea premierului
Întrebat dacă actualul președinte știe ce face în privința nominalizării, Băsescu a respins ideea că Nicușor Dan nu ar fi conștient de efectele inacțiunii. Potrivit fostului președinte, șeful statului are libertate mare de decizie atât timp cât niciun partid nu deține majoritatea absolută în Parlament.
„Nu cred că n-a realizat amploarea efectelor inactivității și inacțiunii, pentru că dânsul are un drept aproape discreționar în ceea ce privește desemnarea primului-ministru, cu excepția situației în care ar avea o majoritate de 50 plus unu din partea unui partid. Neavând așa ceva, are drept discreționar de desemnare”, a explicat Traian Băsescu.
Băsescu acuză greșeli în gestionarea negocierilor cu Veștea
Fostul șef al statului consideră însă că Nicușor Dan ar fi greșit și în modul în care a gestionat tratativele pentru formarea noului Guvern. Printre exemple, Băsescu a menționat tentativa de desemnare a lui Adrian Veștea, susținând că președintele ar fi trebuit să discute în prealabil cu PNL.
„Categoric a făcut și greșeli, cel puțin în desemnarea cu Veștea. Nu pot să desemnezi un prim-vicepreședinte al unui partid fără să informezi partidul respectiv. Eu sunt convins că dacă discuta cu liberalii, găsea o soluție de înțelegere pentru desemnarea lui Veștea ca premier”, a continuat fostul președinte.
Fostul șef al statului anticipează o desemnare chiar în această săptămână
Deși critică modul în care a fost gestionată situația, Traian Băsescu crede că blocajul e pe cale să se rezolve. În opinia sa, problemele provocate de absența unei rectificări bugetare — resimțite, printre altele, în spitale — ar fi determinat schimbarea de atitudine a președintelui.
„Eu cred că se va face desemnarea foarte rapid. Părerea mea este că zilele astea președintele Dan a realizat eroarea întârzierii la nesfârșit a desemnării unui candidat, având în vedere că se lovește de ce înseamnă buget fără rectificare. A început să afle ce se întâmplă în spitale, probabil ce se întâmplă și în multe alte instituții cu salariile, cu cheltuielile materiale și cred că va reacționa destul de repede după ce a înțeles ce se întâmplă datorită întârzierii. Cred că săptămâna asta vom avea un prim-ministru desemnat”, a încheiat fostul președinte.