Tranzacție imobiliară: S-a vândut clădirea de birouri Floreasca Park

Companiile imobiliare Resolution Property și Zeus Capital Management au anunțat finalizarea achiziției clădirii Floreasca Park, un complex de birouri de aproximativ 40.000 m2, situat în zona de nord a Bucureștiului, la intersecția dintre Bulevardele Barbu Văcărescu și Pipera.

Proprietatea a fost vândută celor două companii reunite într-un joint-venture de către un fond administrat de GLL Real Estate Partners GMBH, membru al Grupului Macquarie.

Cu această tranzacție, Resolution în România face prima investiție în România, fiind cea de-a cincea investiție din portofoliul Zeus pe piața imobiliară din București și reprezintă prima achiziție a parteneriatului dintre cele două companii de top care se ocupă de investiții și administrarea activelor.

Clădirea premium de birouri se află în noua zonă de birouri a Bucureștiului, Floreasca-Barbu Văcărescu, una dintre cele mai căutate arii de business din nordul orașului, denumită și „Noul CBD” (Central Business District). Complexul al cărui principal chiriaș este compania Oracle este alcătuit din două clădiri moderne de birouri de clasa A, conectate printr-o parcare subterană cu o capacitate de 586 de mașini. Alți chiriași reprezentativi sunt Kellogg’s, BASF, Saint-Gobain, Ursus Breweries și ENI. Proprietatea beneficiază de conexiuni la mai multe mijloace de transport în comun și oferă o serie de facilități pentru chiriași, inclusiv o cafenea și o unitate bancară.

„În ciuda schimbării practicilor de lucru, cererea pentru spații de birouri bine echipate și amplasate în zonele centrale de business va continua să fie ridicată”, a declarat Scott O’Donnell, de la Resolution Property.

Cumpărătorii au fost consiliați de către Kinstellar, Knight Frank, Ernst & Young și Sentient. Achiziția a fost finanțată de Erste Bank. GLL Real Estate Partners GMBH a fost consiliat de PeliPartners, Cushman & Wakefield Echinox și Portland Trust în calitate de property manager.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a anunțat promulgarea legii anti-violență

Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, marchează un moment semnificativ, anunțând promulgarea legii care ratifică Convenția nr. 190/2019 a Organizației Internaționale a...

Ministerul Afacerilor Externe a emis alertă de călătorie pentru Ungaria!

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o alertă de călătorie pentru românii care călătoresc în Ungaria. Aceasta vine ca urmare a anunțului Ministerului Construcțiilor...