Actorul Silviu Biriș, „crucificat” între divorț, călugărie și scenă

Publicat: 07 aug. 2023, 12:30, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Actorul Silviu Biriș, „crucificat” între divorț, călugărie și scenă

După ce a absolvit Facultatea de Teologie, Silviu Biriș își dorea să se călugărească și era convins că o să meargă pe acest drum. Un prieten l-a făcut să se răzgândească în ultimul moment. Actorul Siviu Biriș explică de ce anume s-a înscris la Teologie și ce traumă l-a făcut să se apropie mai mult de Dumnezeu.

Nepotul interpretei de muzică populară Veta Biriș este angajat la Teatrul Național București, dar a fost la un pas de a o lua pe drumul călugăriei.

Silviu Biriș a anunțat public faptul că a absolvit Facultatea de Teologie, explicând că își dorește să meargă pe calea bisericii și să se călugărească. Această decizie a venit la scurt timp după ce a trecut printr-un divorț.

„La Teologie am ajuns din dorința de a mă apropia mai mult de Dumnezeu și de a înțelege cum e rânduiala în biserică, cum e tradiția, care e rolul bisericii în viața omului. (…)

Totul a venit pe baza durerii pe care am simțit-o în urma divorțului de mama copiilor, deși am făcut tot ce se poate omenește ca să refac familia și să o întorc din drum. Dar nu a fost să fie. Și nici ea nu și-a mai dorit. Despre asta e vorba. Acum suntem două persoane care au
alte familii făcute, mă rog, ea mai cu seamă, și avem doi copii de care suntem foarte mândri și pe care încercăm să îi creștem frumos. Ea nu prea vorbește cu mine, dar e alegerea ei”, a dezvăluit Silviu Biriș într-un interviu pentru revista VIVA!.

Silviu Biriș a renunțat în ultima clipă la călugărie

Silviu Biriș a declarat recent că apropiații l-au făcut să renunțe la gândul de a se călugări, după divorțul prin care a trecut. Mulți i-au spus că are lucruri importante de făcut pentru viața sa, iar călugăria să o lase pentru mai târziu. Actorul susține că are o profesie foarte frumoasă și nu se merită să renunțe la ea, însă, în același timp, are și o relație foarte strânsă cu biserica și religia.

„A fost un gând de a mă călugări, dar îi sfătuiesc pe cei care-l au să nu renunțe, să-și ducă crucea aici. Aici e fierbinte și arde și e nevoie de noi. Mai sunt multe lucruri de făcut. Acel gând nu a venit la divorț, ci ulterior, după ce am absolvit Facultatea de Teologie. Mi-a plăcut foarte mult. M-am simți foarte ocrotit și menajat, pentru prima oară înțeles.

Și iubit. Iar această parte de spiritualitate a venit într-un moment potrivit. Și atunci mi-am zis că ar fi bine. Dar apoi mi-am dat seama că ar fi bine să stau într-o liniște cum se poate și să mă duc la biserică în acele momente în care vreau să aprofundez această comuniune cu Divinitatea”, a declarat Silviu Biriș pentru Cancan.ro.