„Trebuie găsită o limbă comună ca să se păstreze unitatea țării” – spune Dodon

Publicat: 09 iul. 2022, 07:45, de Nina Marcu, în Internațional
„Trebuie găsită o limbă comună ca să se păstreze unitatea țării” – spune Dodon
igor dodon

După cum informează unimedia.inf, Igor Dodon, fostul președinte al Republicii Moldova crede că din războiul dintre Ucraina și Rusia trebuie învățate niște lecții. Mai precis, trebuie să le învețe cetățenii Moldovei.

Și, dacă ucrainenii au încâlceală cu rușii pe baza Donbasului, moldovenii au la fel, dar cu Transnistria. El crede că aceste două părți ar trebui să se așeze la masa de negocieri ca să găsească o cale comună și să nu aibă probleme în vreun caz similar celui cu Ucraina și cu Donbasul.

„Trebuie găsită o limbă comună ca să se păstreze unitatea țării. Noi avem propriul nostru conflict nesoluționat, cel transnistrean, trebuie să îl rezolvăm, să ne așezăm la masa de dialog, însă cu actuala guvernare nimeni nu va dialoga. Transnistrenii nu vor dori să se unească cu Chișinăul, care interzice panglica Sfântului Gheorghe, școlile cu predare în limba rusă și conținutul rusesc la televiziuni. Trebuie să învățăm lecții, cu forța nu se va reuși nimic”.

Dodon mai susține că, la un eveniment în Japonia, pe vremea când era președinte, în 2019, a fost întrebat de Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, ce-ar trebui să facă în discuțiile cu rușii cu privire la Donbas. „Trebuie să vă înțelegeți, i-ar fi spus, să găsiți o limbă comună, pentru a păstra unitatea țării”.