Trei drone de spionaj NATO vor ajunge în România

Publicat: 13 oct. 2023, 16:00, de Andreea Caraua, în Internațional , ? cititori
Trei drone de spionaj NATO vor ajunge în România

În 2024, trei aeronave olandeze MQ-9 Reaper vor ajunge în România.

Ministerul Apărării Naționale salută decizia Guvernului Olandez de a disloca, pe parcursul anului 2024, trei avioane de recunoaștere fără pilot de tip MQ-9 Reaper din dotarea Forțelor Armate Regale ale Țărilor de Jos. Aeronavele vor acționa, pe o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, din Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii și vor fi deservite la Cîmpia Turzii de circa 40 de specialiști olandezi”, a transms MApN.

Dronele sunt capabile de atac, monitorizare și zboruri de recunoaștere.

Potrivit MApN, decizia luată în premieră de Țările de Jos are scopul de a consolida apărarea zonei estice a NATO, prin misiunea aeronavelor de a colecta date și informații preventive pentru monitorizarea situației de la perimetrul estic al Alianței.

Dislocarea celor trei aeronave face parte din eforturile întreprinse pe palier politic și militar la nivel aliat și național în sprijinul consolidării posturii colective de apărare din regiunea Mării Negre, concretizate printr-o creștere substanțială a prezenței aliate pe flancul estic, inclusiv în România. Contribuțiile substanțiale cu trupe aliate pe teritoriul național demonstrează, încă o dată, unitatea și coeziunea aliată și dovedesc credibilitatea posturii de descurajare și apărare”, a mai menționat MApN.

România va avea o contribuție semnificativă cu trupe și capabilități în misiunile și operațiile NATO și ale Uniunii Europene.