UE ar putea renunţa la vaccinurile AstraZeneca şi Johnson&Johnson

Publicat: 16 apr. 2021, 18:00, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
UE ar putea renunţa la vaccinurile AstraZeneca şi Johnson&Johnson
VACCIN

Uniunea Europeană ar putea să renunţe, anul viitor, la vaccinurile împotriva covid-19, AstraZeneca-Oxford şi Johnson&Johnson. UE ar urma să se axeze asupra vaccinurilor Pfizer-BioNTech şi Moderna, a declarat ministrul francez al Industriei, Agnès Pannier-Runacher, pentru BFMTV.

Aceasta este cea mai mare probabilitate. Discuţii cu privire la noi contracte în 2022 nu au fost anunţate cu privire la laboratoarele farmaceutice Johnson&Johnson şi AstraZeneca, spre deosebire de laboratoarele americane şi german”, a declarat Agnès Pannier-Runacher, potrivit Hotnews.

Vaccinuri noi ar putea fi produse de către Sanofi şi Novavax în lunile următoare. Agnès Pannier-Runacher consideră că întârzierea în campania de vaccinare din Europa este cauzată în principal de o problemă de finanţare a cercetării.

Noi am avut mai puţine doze decât Statele Unite pentru că Statele Unite au investit în cercetare, înainte, începând din martie, iar noi nu aveam acest instrument pentru a finanţa masiv teste clinice”, declară reprezentanta Guvernului francez.

Comisia Europeană a decis să nu reînnoiască, anul viitor, contractele pentru vaccinurile anti-Covid AstraZeneca și Johnson & Johnson, a scris miercuri, cotidianul italian La Stampa citând o sursă din cadrul ministerului italian al Sănătății.