UE: Plan de investiţii în infrastructură de 300 de miliarde euro

Publicat: 02 dec. 2021, 11:14, de Viorela Pitulice, în ECONOMIE , ? cititori
UE: Plan de investiţii în infrastructură de 300 de miliarde euro

Comisia Europeană şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate au lansat Portalul mondial (Global Gateway) care urmăreşte să mobilizeze, în perioada 2021-2027, investiţii în valoare de până la 300 de miliarde euro în cadrul unei noi strategii europene menite să dezvolte conexiuni inteligente şi sigure în sectorul digital, al energiei şi al transporturilor, dar şi să consolideze sistemele de sănătate, educaţie şi cercetare din întreaga lume.

Strategia promovează crearea unor conexiuni durabile şi de încredere în beneficiul oamenilor şi al planetei, pentru a face faţă celor mai presante provocări globale, de la schimbările climatice şi protecţia mediului la îmbunătăţirea securităţii sanitare şi stimularea competitivităţii şi a lanţurilor de aprovizionare globale, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

„Modelul european înseamnă investiţii atât în infrastructura fizică, cât şi în cea imaterială, înseamnă investiţii durabile în domeniul digital, al climei şi al energiei, al transporturilor, al sănătăţii, al educaţiei şi al cercetării, precum şi într-un mediu favorabil care să garanteze condiţii de concurenţă echitabile. Vom sprijini investiţiile inteligente în infrastructuri de calitate, respectând cele mai înalte standarde sociale şi de mediu, în concordanţă cu valorile democratice ale UE şi cu normele şi standardele internaţionale”, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

De unde vor veni fondurile

Portalul mondial va reuni UE, statele membre şi instituţiile lor financiare şi de dezvoltare, inclusiv Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), dar se are în vedere și antrenarea sectorului privat pentru a mobiliza investiţii care să aibă un impact transformator.  

Portalul mondial se bazează pe noile instrumente financiare din cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027. Este vorba de Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare şi cooperare internaţională (IVCDCI) – „Europa globală”, Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA) III, precum şi Interreg, InvestEU şi programul UE pentru cercetare şi inovare Orizont Europa, care permit UE să mobilizeze investiţii publice şi private în domenii prioritare, inclusiv în domeniul conectivităţii.

Astfel, Fondul european pentru dezvoltare durabilă+ (EFSD+), componenta financiară a IVCDCI – Europa globală, va pune la dispoziţie fonduri de până la 135 de miliarde euro pentru investiţii garantate destinate proiectelor de infrastructură în perioada 2021-2027. De asemenea, din bugetul UE urmează să fie acordate granturi de până la 18 miliarde euro, iar instituţiile financiare şi de finanţare a dezvoltării europene au prevăzut un volum de investiţii de până la 145 de miliarde euro.

În același timp, UE analizează posibilitatea de a institui un Mecanism european pentru creditele la export care să completeze mecanismele pentru credite la export existente la nivelul statelor membre şi să majoreze capacitatea globală a UE în acest domeniu.