UiPath, companie fondată de Daniel Dines, a ajuns la o valoare de 35 miliarde dolari

UiPath a făcut o nouă rundă de finanțare în valoare de 750 milioane dolari și a ajuns la o evaluare totală de 35 miliarde dolari. Următorul pas este listarea la bursa de valori din SUA, pe piața NASDAQ, dar nu se așteaptă o listare mai devreme de 2022.

Compania cu activități pe segmentul RPA (Robot Process Automation) s-a finanțat printr-o rundă de tip Series F, care a fost condusă de investitorii existenți,  Alkeon Capital și Coatue.

Prima rundă de investiții a fost în 2016, iar în următorii patru ani UiPath a ajuns la peste 10 miliarde de dolari evaluare financiară.  Anul trecut, la mijlocul lunii iulie, UiPath anunța o investiție de 225 de milioane de dolari, de tip Series E, care aducea evaluarea financiară a firmei la 10,2 miliarde de dolari, potrivit start-up.ro.

UiPath este lider în domeniul RPA( Robotic Processing Automation) și ajută firme uriașe să se automatizeze, având printre clienți nume precum Facebook, Google sau Uber.

UiPath a ajuns la o valoare de 35 miliarde dolari, iar averea lui Dines a crescut

Daniel Dines, cel mai bogat român, unul dintre fondatorii companiei, care deține încă aproximativ 20% din UiPath, ajunge, conform ultimei evaluări la o avere de aproximativ 7 miliarde dolari.

UiPath a luat ființă în 2005, fondatorii fiind Daniel Dines și Marius Tîrcă. Cei doi au început să abordeze zona de automatizare robotică în 2012. Aceasta permite utilizatorilor să-și configureze practic scripturi sau programe prin care să automatizeze diferite task-uri.

După ce a anunțat lansarea platformei sale de hiperautomatizare end-to-end în mai 2020, UiPath își propune să accelereze și să democratizeze adopția automatizării, pentru a oferi clienților lor o experiență mai bună, iar angajații din întreaga lume vor putea utiliza și beneficia de sprijinul oferit de roboții software.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

„Sănătate, pace, bucurie și prosperitate”: Mesajul premierului Nicolae Ciucă, cu prilejul...

Premierul Nicolae Ciucă a adresat un mesaj cu prilejul intrării în luna postului Ramadan: „Musulmanii din România reprezintă un autentic model de Islam moderat,...

Caracatița uriașă a intereselor baronului PSD Horia Teodorescu îngroapă Tulcea în gunoaie

Un document exploziv ajuns la mai multe instituții de forță ale statului scoate în evidență uriașa caracatiță a intereselor țesută de baronul PSD de...