Ultimul discurs al lui Trump ca președinte: Mișcarea noastră abia acum începe

Publicat: 20 ian. 2021, 08:49, de Mădălina Bălăceanu, în Internațional , ? cititori
Ultimul discurs al lui Trump ca președinte: Mișcarea noastră abia acum începe

Donald Trump a susținut ultimul discurs, marți seară, de la americani, pe care i-a condus timp de patru ani. În discursul său, Trump nu a vorbit deloc despre Joe Biden, însă a urat „noroc” noii administrații.

De asemenea, Trump nu și-a asumat atacul de la Capitoliu, însă l-a condamnat. De asemenea, Donald Trump a spus că mișcarea pornită de el în 2016 va continua.

„Compatrioţi americani,

Cu patru ani în urmă, am lansat un mare efort național pentru a ne reconstrui țara. Acum, când îmi închei mandatul ca al 45-lea președinte al Statelor Unite, vin în fața voastră cu adevărat mândru de ceea ce am realizat împreună. Am făcut ceea ce am venit să facem – și mult mai mult decât atât. Săptămâna aceasta începe o nouă administrație și ne rugăm pentru succesul său în păstrarea Americii în siguranță și prosperă.

Vă adresăm cele mai bune gânduri ale noastre și dorim, de asemenea, le dorim să aibă parte de noroc – un cuvânt foarte important.

Toți americanii au fost îngroziți de asaltul asupra Capitoliului. Violența politică este un atac asupra a tot ceea ce prețuim noi ca americani. Nu poate fi tolerat niciodată. Acum, mai mult ca oricând, trebuie să ne unim în jurul valorilor noastre comune. Lumea ne respectă din nou. Vă rog să nu pierdeți acest respect.

Sunt deosebit de mândru că sunt primul președinte din ultimele decenii care nu a început alte războaie. Nu am căutat cel mai ușor drum. De departe, a fost, de fapt, cel mai dificil. Numai dacă uităm cine suntem și cum am ajuns aici, am putea permite vreodată apariţia cenzurii politice și listele negre în America. Aşa ceva este de neînchipuit. Ce-i mai bine pentru naţiune de abia acum va veni. Vă mulțumesc și îmi iau rămas bun. Dumnezeu sa vă binecuvânteze. Dumnezeu să binecuvânteze Statele Unite ale Americii!”, a transmis Trump, citat de Digi24.

Trump: Mișcarea pe care am creat-o abia acum începe

El a ținut să precizeze că mișcarea pe care a creat-o abia acum începe.

„Acum, când mă pregătesc să predau puterea unei noi administrații, miercuri la prânz, vreau să știți că mișcarea pe care am creat-o abia începe”, se arată în discurs. Agenda noastră nu era despre dreapta sau stânga, nu despre republicani sau democrați, ci despre binele unei națiuni – și asta înseamnă întreaga națiune”, mai spune Trump.