Umbrărescu, cel mai important constructor român, își vinde afacerile la Bechtel! EXCLUSIV

Cel mai important constructor român de șosele rapide își auditează afacerile în ideea de a le vinde la compania care a însemnat pentru noi biletul de aderare la NATO.

Dorinel Umbrărescu, proprietarul mai multor companii de construcții, intenționează să își vândă afacerile către americanii de la Bechtel. Surse apropiate negocierii au declarat pentru Puterea.ro că afacerile lui Umbrărescu sunt în acest moment auditate la Deloitte.

Omul de afaceri român este unul dintre cei mai importanți constructori de autostrăzi și drumuri expres din țară. El a executat și are în execuție în jur de 400 de kilometri de șosea rapidă, iar totalul contractelor sale se ridică la 23,1 miliarde de lei.

Până la ora publicării acestui material, Dorinel Umbărărescu nu a putut fi contactat.

Proiectele sale sunt două tronsoane de pe Autostrada Transilvania – A3, care totalizează 42,2 kilometri, două loturi, 2 și 4, de pe Centura Capitalei, Nord, în profil de autostradă, în jur de 23,5 kilometri, două tronsoane care totalizează 63 de kilometri de pe drumul expres Craiova-Pitești, zis și ”autostrada Ford”, ciotul de 9,1 kilometri dintr Margina și Holdea, de pe A1, o lucrare foarte complexă, și mai multe porțiuni de pe Autostrada Moldovei, care însumează 255 de kilometri.

Ce îl nemulțumește pe Umbrărescu

Antreprenorul a decis să își vândă afacerea americanilor din cauza unui cumul de motive: inconsecvența măsurilor legislative și fiscale, creșterea prețurilor materialelor de construcții, relația defectuoasă cu Compania de Autostrăzi, deținută de Ministerul Transporturilor, invazia companiilor turcești, exodul forței de muncă, inclusiv la acele societăți din Turcia.

Pandemia de COVID și războiul din Ucraina a săltat rata inflației chiar spre 16%, astfel încât costurile companiilor de construcții au crescut chiar și cu 30%. Aceste salturi de costuri nu au fost luate în seamă de CNAIR pentru o eventuală renegociere a contractelor. De altfel, companiile lui Umbrărescu au încetat anul trecut lucrul pe majoritatea șantierelor pe motiv că societatea Ministerului Transporturilor le-a promis constructorilor, nu doar celor de la UMB, firma lui Umbrărescu, de peste jumătate de an că Executivul va adopta prin OUG formula polinomială de ajustare a prețului contractelor.

Umbrărescu acuză, de asemenea, și invazia companiilor turcești în infrastructura autohtonă, mai ales în vremea ministeriatului lui Sorin Grindeanu. Mai exact, reclamă modul acestora de lucru. Câștigă licitații la prețuri mult mai mici decât concurența, iar după primirea contractelor, turcii iau și forța de muncă de la competitori, ademenind-o cu lefuri mai mari.  În felul acesta, multe companii se trezesc peste noapte că nu pot să-și îndeplinească sarcinile din contract, adică să termine lucrările la timp, din cauză că nu au cu cine.

Costurile mari, lipsa forțelor de muncă, concurența turcească sunt printre principalele cauze care duc la intrarea în insolvență a companiilor de construcții. Într-o analiză făcută de Sierra Quadrant se spune că în zonele de business cu cele mai mari probleme, pe locul secund se află sectorul construcțiilor, cu 21.085 de firme în dificultate. Numărul companiilor în insolvență în acest sector a crescut cu 22,9%, iar a celor radiate cu 8,8%.

Numărul firmelor de construcții care și-au suspendat activitatea a crescut cu 27%, iar a celor care au pus lacătul pe ușă, fiind dizolvate, a crescut cu 26%.

,,Creșterea puternică a prețurilor materialelor de construcții alături de scumpirea semnificativă a utilităților (energie, gaze, carburanți) au dat peste cap multe dintre planurile constructorilor, iar scumpirea finanţării bancare a accentuat problemele din acest sector. Nu este exclus ca, în 2023, numărul firmelor cu probleme din acest sector să crească cu 20-30%”, arată analiza.

Cine e Bechtel

Contractul cu Bechtel, prin care statul român a plătit 1,4 miliarde de euro pentru doar 52 de kilometri de autostrăzi, este considerat cel mai păgubos acord încheiat de România după Revoluţie. Au fost inaugurați în 2009-2010 în timpul premierului Emil Boc – actual primar în Cluj-Napoca, după ani de blocaje pe toate tronsoanele.

La o treime din traseu, aproximativ 150 km între Brașov și Târgu-Mureș, s-a renunțat, pe o durată nedefinită, odată cu regândirea modului în care pot fi integrate viitoarele autostrăzi ale României în rețeaua europeană de transport.

Proiectul a fost planificat fără cap încă de la început. Contractul a fost împărțit în trei secțiuni numerotate de la 1 la 3 fiecare împărțită în câte două-trei loturi. Alegerea lotului pe care lucrările urmau să înceapă pare-se că s-a făcut aleatoriu. Loturile nu erau începute în ordine, ci au fost alese loturi amplasate în diferite puncte ale autostrăzii. Prin urmare, în loc să se plătească câte o organizare de șantier pentru două loturi învecinate s-a ajuns să fie achitate sume duble pentru organizări de șantier la loturi disparate. Totul a fost o ”optimizare” făcută de americani a contractului astfel încât orice scăpare a părții române, oricare nerespectare a prevederilor contractuale, lipsa surselor de finanțare de la buget să producă bani în conturile companiei americane.

Invazia turcească

În vremea ministeriatului lui Sorin Grindeanu la Transporturi a explodat prezența companiilor turcești în infrastructura mare a României. Turcii aproape că au câștigat toată construcția A0, centura Capitalei cu profil de autostradă, au pus mâna pe construcția metroului de la Otopeni și pe cel de la Cluj-Napoca. De asemenea, vor construi și un segment important din autostrada Sibiu-Brașov.

După groaznicele cutremure recente din Turcia, unde s-a descoperit că lucrările de construcție s-au făcut în bătaie de joc, autoritățile române vor să afle dacă firmele turcești care au construit în zona devastată de cutremur au proiecte și în România. Și dacă da, verificările vor viza dacă, la noi, au fost respectate normele de siguranță în construcții.  

Reacția e de înțeles pentru că vine în urma tragediei care s-a întâmplat în Turcia, a spus la Europa FM Guven Gungor, președintele TIAD, Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci din România. El a spus că măsura trebuie aplicată cu mare atenție și după verificări temeinice:„Este foarte ușor să întoarcă într-un fel de vânătoare de vrăjitoare. Firmele turcești, toate firmele mă refer, riscă să devină un nou target al controalelor și așa mai departe, ceea ce nu este ok, este o discriminare. Trebuie identificați dacă sunt în primul rând oameni de afaceri din domeniu, care au construit în zona respectivă, și în România sau nu. Dacă nu, nu trebuie să fie firmele turcești considerați ca potențiali înșelători.”

39 COMENTARII

  1. Și in domeniul de construcții de conducte magistrale sau proiect civile industriale exemplu conducta Tuzla Podisor și centrală termică cogenerare Midia au fost luate de firme Turcești in timp ce firmele românești ne având puterea financiară stau cu mâna întinsa la poarta turcilor pentru ceva de lucru cred ca suntem cea mai proasta nație de pe pământul asta așa ceva nu cred ca se întâmpla in Turcia lui Erdogan dar la noi e totul posibil mai întrebam unde e forța de munca dacă firmele românești iau de lucru la mâna a treia ce salarii pot oferi muncitorilor ca sa și stea la firmele românești ?Aviz conduceri țării

  2. Clar că cei din guvern vor să distrugă si ce a nai rămas din țara asta ,in special cei din psd ,pt că ei sunt cei care au distrus toată industria țării începând de la revoluție. Nu vedeți ca Grindeanu tine cu dinții de scaun ?

    • Comanda pentru distrugerea industriei a venit pe filiera FMI si BM (BIRD) sub forma spargerii in companii mai mici si apoi privatizarea lot. Toti politicienii romani execută aceste comenzi. Pesedistii au mai tras putin de timp, dar nu s-au opus cu exceptia lui Dragnea.

  3. In mod sigur totul a fost organizat de la bun început de cei de la Bechtel
    Totul era cusut cu ață albă cu firmele lui Umbrărescu , totul a fost făcut că acest așa zis mare constructor să câștige foarte multe contracte și la un moment dat să preia Bechtel absolut tot este foarte simplu !
    Bechtel ( americani) pregătesc mare lovitură pentru România ,in mod sigur acesta va fi un tun cu răsunet !
    Gândiți cum de alți se întpolmoleau cu contractele și cu lucrările și Umbrărescu termina înainte de termen ,dar în final nu a terminat mare lucru doar 2-3 capete de drum care ia deschis calea spre a putea câștiga contracte pe bandă rulantă pentru americani !
    Totul a fost gândit de la început !

  4. Nu am deloc încredere în firma Bechtel! Sper ca dl Umbrarescu sa se gîndeasca bine înainte de vinde țeparilor de la Bechtel! Ar fi păcat de performantele actuale ale UMB! Sau măcar sa termine UMB – ul contractele actuale! Nu am deloc încredere ca acest posibil nou proprietar va fi la fel de serios ca UMB, deși îi înțeleg perfect motivele d-lui Umbrărescu!!!

  5. Cu tot respectul:
    Parca din nou lovește sindromul „Iuda”. Sper ca e doar o stire falsă.
    Macar ca BECHTEL este strategic impotriva infrastructurii romanești, din cauza Rusiei si accesului acesteia la granițele Europei. Apoi pretul platit ar trebui sa fie dublat,triplat,s.a.m.d.
    In rest UMB, tot respectul.

  6. Nu-l mai ridicați în slavi pe UMB ca ”pe afara e vopsit gardul iar înăuntru e leopardul” !
    Așa zisul ”Rege al asfaltului” nu e decât un escroc care șantajează statul roman pentru a da OUG pentru el ( https://ziare.com/dorinel-umbrarescu/umbrarescu-reziliere-contrate-infrastructura-cnair-costuri-marite-1748975 ) – acum când au scăzut prețurile nu mai tipa, câștigă licitațiile la un preț mic și pe urma, cu acceptul unora din CNAIR, modifica soluția proiectului în așa fel încât sa se mărească valoare contractelor, angajații sunt sclavi ( căutați pe Facebook UMB grup soferi ) iar pe subcontractori ii judeca la buzunar … neavând voie sa câștige decât firimituri ….
    Așa ca mai lăsați-ne ”Zeus al autostrăzilor” ca la cât câștigă nu va vinde niciodată firmele.

  7. Mi-ar pare foarte rău dacă asta ar fi o informație adevărată, cred că e singurul constructor de drumuri din România serios, cu logistică, salarii și seriozitate. De asemenea, articolul ar putea fi și unul cu conotații politice, împotriva lui Grindeanu, in al cărui mandat s-a mai făcut câte ceva. Cât despre furtul forței de muncă, este practica curentă a firmelor străine, care n-au absolut nimic, zero absolut si câștiga lucrări pe bandă rulantă. Aici ar trebui să se intereseze DNA-ul, dacă n-o fi și ăla invadat de turci, americani sau trădători de țară.

  8. Bineînțeles dacă vinde ne ducem la vale cu toți ,sau vândut tot asta ne mai trebuie sa ne vândă și drumurile și suntem gata sa ne pună și cipuri și suntem ai lor.Rusine o țară de trădători ar trebui sa nu mai plătim impozite .

  9. Daca vine din nou Behtel , inseamna ca din cei 400km contractati de UMB se vor face din nou 50 km la pret de 1,5 miliarde , si astfel suntem invitati la emigrat . Americanii ne dezvolta mai tare ca pe somalezi ! PS O iau la pachet cu Rosia Montana ! Trebuie intrebata Cur tea de Arbitraj Enternational de la NY care ne judeca drept si impartial , ntotdeauna in defavoarea noastra !

  10. In sfarsit tradatorii de tara si de neam au iesit la suprafata.
    Sa spuna Umbrarescu despre relatia cu Hohenzolernii, cati bani primiti de la stat ii dadea Margaretei Hohenzollern asa-zisa principesa de Romania care nu este altceva decat spioana rusa.
    Margareta Hohenzolern Duda impreuna cu toate surorile ei, nepotii ei nu sunt altceva decat spioni rusi.
    Toate firmele din Romania ii plateau ei „tribut” pentru a putea functiona in tara.
    Firmele primeau bani de la UE, iar majoritatea banilor ajungeau la Margareta Hohenzolern Duda.
    Cu firimiturile care mai ramaneau se incerca sa se mai carpeasca cate ceva, dragi si scumpi daci ( romani ).
    Aceasta Margareta Hohenzolern Duda impreuna cu Charles si cu rusii au incercat sa stearga notiunea de DAC din istoria noastra, au incercat sa distruga neamul dac, care se numeste „romanesc” astazi.
    Rusii le-au ordonat hohenzolernilor – in calitate de spioni de-ai lor, sa distruga industria romaneasca si tot ce se poate distruge in Dacia (Romania), rusii sunt cei care stapaneau in Dacia (Romania) prin firmele austriece, rusii exploatau petrolul si gazele naturale din mare si de pe uscat si-apoi il vindeau europenilor prin renumitele lor conducte.
    OMV este stapanita de rusi. Austriecii erau doar un paravan.
    Rusii stapanesc in Austria. Sau, cel putin, stapaneau.
    Tot ceea ce exista in Ungaria este stapanit de rusi.
    Asa cum s-au infiltrat in toata Europa si peste tot.
    Eu tot timpul spun ca OMV sa fie scos din tara definitiv.
    Mi-e scarba cand vad scris omv pe ceva.
    Caracatita rusa si-a bagat tentaculele peste tot si a avut si inca are o gramada de spioni infiltrati in toata lumea.
    Sper din tot sufletul ca bunul Dumnezeu sa salveze neamul dac si toate celelalte neamuri din tentaculele caracatitei ruse si sa RETEZE acum si pentru totdeauna, tentaculele caracatitei ruse.
    AMIN!
    Iar toti spionii rusi sa fie pedepsiti si rasi de pe fata pamantului!
    AMIN!
    Asta este ADEVARUL dragi si scumpi daci.
    Romanii nu se trag din romanii de la Vatican, neamul romanesc se trage din neamul DACILOR.
    Dacii sunt cei care au stapanit aceste pamanturi pana hat … departe!
    Dacia a fost o tara mare si frumoasa si bogata.
    Romanii au venit au venit cu razboi asupra dacilor ca sa le fure bogatiile si nu invers.
    Au venit in 101 si Decebal i-a invins.
    Au venit din nou in 105 si datorita unor tradatori, romanii i-au coplesit pe daci, Decebal sinucigandu-se pentru a nu cadea prizonier in mainile dusmanilor.
    Pentru asta s-a cioplit vestita columna de la Roma, pentru a se celebra infrangerea dacilor, care era un neam gospodar si plin de viteji si care si-au aparat pamanturile pana-n panzele albe.
    Asadar … SO PE RUSI!
    Putin trebuie arestat si tras la raspundere pentru toate furturile, criminalitatea si nemerniciile facute tuturor, impreuna cu acolitii lui.
    Mai sunt muuulte de spus si de povestit, insa este prea mult de scris si oricum va fi scris in istorie. Sper din tot sufletul ca tot adevarul sa fie scris in ISTORIE.
    Un lucru este cert:
    Asa numitii „regi ” de Hohenzolern au fost adusi in vechea DACIE doar ca spioni nemti si rusi. Iar traditia acestei familii de spioni s-a pastrat pana in ziua de astazi. Astazi fac jocul rusilor , mai mult, pentru ca caracatita lui Putin era destul de intinsa.
    Noroc cu pandemia de Covid pentru ca europenii sa se trezeasca, odata, la realitate.
    Cu drag,
    Gabriela Nina Creanga

  11. NU VINDE NIMIC, sunt intoxicatri informative ca sa castige Danlin xxl licitația pe acel tronson ce trece pe langa Roman.Pana aici sa ajuns domle ca sa castigi o licitație?sa plătești presa ca sa arunce in media stiri False?Rusine Danlin xxl😡😡😡

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...