Un autobuz în care se aflau 20 de elevi a luat foc pe DN 76

Un autobuz în care se aflau mai mulți elevi a luat foc în mers, pe DN 76, în zona localității Drăgănești. La momentul izbucnirii incendiului, în autovehicul se aflau 25 de persoane, dintre care 20 erau elevi.

„Până la sosirea forțelor de intervenție, cele 25 de persoane aflate în autobuz, 20 de elevi și 5 adulți, s-au autoevacuat. Nu există nicio persoană rănită”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana – Bihor, locotenent colonel Camelia Roșca.

Potrivit acesteia, incendiul care se manifesta la compartimentul motor a fost stins în mai puțin de 5 minute.

„Cauza probabilă a incendiului a constituit-o un conductor electric defect”, a mai precizat reprezentanta ISU.

Apelul a fost semnalat la 112 în jurul orei 15.50, relatează ebihoreanul.ro.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Gică Popescu îi cere premierului bani pentru sport

Gică Popescu, renumitul fotbalist și actual președinte al Farului, își direcționează eforturile către o schimbare legislativă majoră. Acesta vizează adaptarea legii astfel încât toate cluburile...

600 de elevi din Sectorul 5 vor beneficia de sprijin financiar...

Primăria Sectorului 5, împreună cu Fundația Tinmar, lansează programul de burse „Educație pentru viitor- Bursele Fundatiei Tinmar”, program care are ca scop stimularea performanței...