Un bărbat a murit ars de viu, la Vâlcea, după ce și-a dat singur foc

Publicat: 23 mai 2023, 14:30, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Un bărbat a murit ars de viu, la Vâlcea, după ce și-a dat singur foc

Caz șocant în Vâlcea, unde un bărbat a murit ars de viu, ca o torță, după ce și-a dat singur foc, marți dimineața, în cartierul 1 Mai, în apropierea Liceului Economic. Bărbatul, a cărui identitate nu se cunoaște, a murit.

Incidentul s-a produs așa de repede, că nimeni nu a putut interveni pentru a-l opri pe individ. Pompierii au stins focul, dar n-au mai putut face nimic pentru bărbat.

Totul s-a petrecut în jurul orei 9.00, când un apel la 112 anunța că o persoană și-a dat foc, în apropierea unui liceu din Râmnicu Vâlcea.

„Imediat, la fața locului s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă și spumă şi o autospecială de intervenție rapidă, din cadrul Gărzii de Intervenție Râmnicu Vâlcea, precum și o ambulanță aparținând SAJ, cu medic. Pompierii militari au acționat de urgență pentru stingerea incendiului. Din păcate, a fost declarat decesul de către medicul prezent la fața locului”, au transmis reprezentanții ISU Vâlcea.

La acest moment, nu se cunoaște identitatea victimei. Presa locală susține, însă, că ar fi vorba de un bărbat care ieșise dintr-un bloc situat în zona liceului.