Un deputat reclamă un posibil grup infracțional și contracte ilegale de peste 1,8 miliarde lei la Agenția pentru Infrastructura în Sănătate!
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/ati-covid-alba-iulia-1-e1635966140865.jpg)
Deputatul Emanuel-Dumitru Ungureanu, membru al Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaților, a transmis o solicitare oficială prim-ministrului Ilie Bolojan, cerând trimiterea urgentă a Corpului de Control al Prim-ministrului la Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
Acesta semnalează suspiciuni serioase cu privire la posibile fapte de natură penală și administrativă care afectează buna funcționare a instituției responsabile pentru implementarea proiectelor majore de infrastructură medicală din România.
În documentul adresat Executivului, deputatul Ungureanu acuză existența unui grup infracțional organizat în interiorul ANDIS, care ar fi implicat în scurgeri de informații confidențiale, abuz în serviciu, delapidare și semnarea angajamentelor legale fără acoperire bugetară. Unul dintre punctele centrale este contractul de execuție a Spitalului Regional Craiova, în valoare de peste 1,8 miliarde lei, semnat fără aprobarea bugetului de către Ministerul Sănătății, ceea ce contravine Legii finanțelor publice.
Deputatul solicită clarificări privind legalitatea acestui contract și verificarea dacă toate etapele procedurale – inclusiv controlul financiar preventiv – au fost respectate. Totodată, se cere verificarea accesului neautorizat la informații clasificate, implicarea unor persoane fără calitate legală în redactarea documentelor oficiale și analiza contractelor de consultanță atribuite unor apropiați ai conducerii ANDIS, în condițiile lipsei fondurilor și a nerespectării obligațiilor contractuale.
Un alt aspect delicat menționat în solicitare îl reprezintă presiunile și intimidările la care ar fi fost supuși angajați ai agenției care au semnalat aceste nereguli, precum și uzurparea funcției prin utilizarea neautorizată a ștampilei cu semnătura președintelui ANDIS.
Deputatul Ungureanu cere totodată verificarea autorizației de construire a Spitalului Regional Craiova, ridicând suspiciuni legate de posibile presiuni politice, inclusiv din partea fostului ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, în contextul unei expertize tehnice care ar evidenția grave erori de proiectare a structurii de rezistență.
În final, cererea oficială subliniază necesitatea asigurării transparenței în realizarea celor trei spitale regionale (Craiova, Iași, Cluj), lipsa ingerințelor politice și verificarea eventualelor legături între numirile în conducerea ANDIS și interesele unor grupuri economice și politice influente.
Mihai-Daniel Pavel este președintele interimar al Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS) din ianuarie 2025. Agenția, aflată sub autoritatea Ministerului Sănătății, are ca principal obiectiv implementarea proiectelor de construcție a spitalelor regionale în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), gestionând fonduri europene de aproximativ 1,8 miliarde de euro.