Un drum din Centru Vechi spre Crângași, cât un bilet de tren București-Constanța

Publicat: 30 aug. 2021, 18:15, de Laura Macovei, în Orașul meu , ? cititori
Un drum din Centru Vechi spre Crângași, cât un bilet de tren București-Constanța

Sâmbăta aceasta, cluburile din Centrul Vechi au răsunat în tot Bucureștiul, fiind unul din cele mai aglomerate weekend-uri de până acum.

Tot în aceste două seri, Capitala a fost sub cod galben de ploi și vijelii. Traficul este întotdeauna îngreunat atunci când plouă, iar sâmbătă, în jurul orei 2.00, petrecăreții au apelat la cel mai „accesibil” mijloc de transport, Uber/Bolt/Taxi.

sursa: Puterea

Surpriza a fost și mai mare atunci când clenții au văzut prețurile afișate. O cursă din Centrul Vechi până în Crângași, spre exemplu, ajungea până la 70 de lei. Prețul este aproximativ același cu un bilet întreg de tren București-Constanța(60 lei/adult). Astfel, un drum de 5 km valora la fel ca unul de circa 200 km.

Cu toate acestea, grupurile petrecărețe au așteptat aproximativ o oră pentru a prinde o cursă, indiferent de valoarea acesteia.  

O clientă m-a rugat să îi accept cursa. Mi-a spus că toți șoferii au refuzat, deoarece nu voiau să ia pasageri pe distanțe scurte”, a declarat un șofer de Uber.

Prețurile ridicate ale taxiurilor nu reprezintă o noutate și nici un impediment pentru tinerii dornici de distracție într-un weekend în Centrul Vechi al Bucureștiului.