Un fost senator PSD s-a făcut preot

Publicat: 28 ian. 2026, 11:43, de Andrei Ceausescu, în NECONVENTIONAL , ? cititori
Un fost senator PSD s-a făcut preot
Sursa foto: Știri Suceava

Ilie Niță, fost senator PSD de Suceava în perioada 2016–2020 și vicepreședinte al Consiliului Județean Suceava, a fost hirotonit preot vineri, 23 ianuarie 2026, la Mănăstirea Sfântul Gheorghe-Mirăuți din Suceava. Evenimentul a fost confirmat de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei, preotul Alexandru Sava, care a precizat că ceremonia s-a desfășurat conform riturilor canonice și că Niță va sluji în cadrul comunității monahale de la mănăstire.

Niță, în vârstă de 70 de ani, are o carieră politică lungă și zgomotoasă, marcată de multiple schimbări de partid și de controverse. De-a lungul timpului, el a trecut prin PRM, PNL, ALDE și PSD, ceea ce i-a adus notorietatea de traseist politic. În plan local și național, Niță a fost cunoscut nu doar pentru pozițiile ocupate, ci și pentru implicarea sa în mai multe scandaluri judiciare, scrie Știri Suceava.

În 2018, Direcția Națională Anticorupție (DNA) l-a trimis în judecată pentru corupție, evaziune fiscală și acte de comerț incompatibile cu funcția, fapte comise între 2009 și 2017 prin intermediul a două firme pe care le administra. Ancheta a arătat că Niță a continuat să gestioneze o societate aflată în insolvență, ceea ce legea interzice, și că a încasat aproape 3 milioane de lei nedeclarați. De asemenea, el a încheiat contracte cu o grădiniță condusă de soția sa, folosind documente falsificate și încălcând legislația privind conflictul de interese.

În ianuarie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat inițial la 8 ani și 5 luni de închisoare cu executare. Totuși, în septembrie 2023, procesul s-a stins definitiv din cauza prescripției faptelor, iar prejudiciul a fost achitat integral. Soția sa a scăpat și ea de plata unei amenzi de 6.000 de lei, tot pe motiv de prescripție. Această decizie a încheiat practic unul dintre cele mai mediatizate dosare locale de corupție din Suceava.