Un fruntaș liberal îl acuză pe ministrul Miruță că relativizează regimul Ceaușescu

Publicat: 25 ian. 2026, 22:13, de Cristian Matache, în POLITICĂ , ? cititori
Un fruntaș liberal îl acuză pe ministrul Miruță că relativizează regimul Ceaușescu
Sursa foto: Facebook/Alexandru Muraru

Deputatul PNL Alexandru Muraru a reacționat dur la afirmațiile ministrului Apărării, Radu Miruță, care, într-un interviu acordat Digi24, a susținut că „România o duce mai bine astăzi” după regimul Nicolae Ceaușescu.

Într-o postare pe Facebook, Muraru a calificat declarațiile ministrului drept „profund problematice” și a subliniat că nu se aștepta ca un reprezentant al guvernului și lider USR să relativizeze rolul lui Ceaușescu sau să legitimeze regimul comunist. „Cum se uită militarii români și ce model iau de la un ministru care consideră că Ceaușescu a fost patriot?”, a întrebat deputatul.

El a afirmat că regimul comunist a fost caracterizat prin dictatură, teroare, lipsuri extreme și distrugerea demnității umane și a subliniat că orice tentativă de valorizare a acestuia „ultragiază memoria victimelor comunismului și riscă să încurajeze elogierea dictatorilor”.

Muraru a cerut ca ministrul Apărării să se disocieze clar de orice formă de nostalgie pentru perioada comunistă și să-și ceară scuze public pentru afirmațiile făcute. Deputatul a mai atras atenția că, potrivit legislației în vigoare, promovarea cultului persoanelor vinovate de infracțiuni de genocid constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare.

El a spus că Nicolae Ceaușescu a fost judecat oficial în 1989 pentru peste 60.000 de victime, subminarea puterii de stat și a economiei naționale, precum și tentativa de a folosi fonduri de peste un miliard de dolari depozitate în străinătate pentru a părăsi țara.

Muraru a concluzionat că „memoria victimelor comunismului nu este negociabilă” și că democrația nu poate fi construită pe „ambiguități morale”.