Un jurist a dat în judecată statul român și CNSU pentru că au modificat ora la care românii pot ieși fără declarație pe propria răspundere

Publicat: 17 mart. 2021, 12:45, de Andreea Borcilă, în ACTUALITATE , ? cititori
Un jurist a dat în judecată statul român și CNSU pentru că au modificat ora la care românii pot ieși fără declarație pe propria răspundere

Un jurist din municipiul Brașov a dat atât statul român, cât și Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în judecată din cauză că au stabilit ca cetățenii țării să circule fără declarație pe propria răspundere până în ora 22:00 și nu 23:00, așa cum se obișnuia.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Braşov, sub nr. 159/64/2021, plângerea cuprinzând până la 23 de pagini, potrivit Adevărul.ro.

„Funcţionarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă preciza că decizia ar fi trebuit să fie semnată de vicepremier. De ce şi-o fi arogat premierul sau de ce o fi simţit nevoia să semneze, fără o anchetă, fără un temei ştiinţific sau legal care să precizeze că această oră este necesară pentru combaterea pandemiei, simţim că ni se încalcă drepturile fundamentale şi că suntem ţinuţi într-un fel de arest la domiciliu de la orele 22,00 şi până la 5,00 dimineaţa. Pentru ce şi pentru cine? Suntem la un pas de tiranie”, a declarat juristul Alexandru Goga, conform sursa citată.

„Poate eu lucrez ziua şi am timp să mă relaxez doar noaptea, să mă plimb în jurul locuinţei, să merg undeva să mă plimb sau chiar într-un parc, pentru că mi se pare că parcurile nu sunt închise acum. Oricum, cei mai mulţi oameni dorm noaptea, aşa că sunt mult mai puţini cei care ies după ora 22,00 şi, atunci, şi riscul de infectare este mai mic. De ce să nu mă pot relaxa, mai ales că se apropie vara, când la ora 22,00 încă este lumină?”, a mai explicat acesta.

Asociaţia pentru Siguranţă Urbană şi Mediere (ASUM) s-a alăturat demersului juristului din Brașov.

Citește și: