Un medicament salvator în alergiile provocate de alune, nuci, ouă…

Publicat: 26 feb. 2024, 17:38, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
Un medicament salvator în alergiile provocate de alune, nuci, ouă…
foto: Desplre Sănătate cu Responsabilitate

Un medicament, folosit deja în tratamentul astmului, s-a dovedit eficace în prevenirea reacțiilor alergice legate de unele alimente (alune, nuci, ouă etc).

Este vorba despre Xolaris, medicament  autorizat în 2023  în tratamentul astmului.

În cazul pacienților implicați în acest studiu, care au beneficiat de acest medicament (copii alergici), s-a putut observa o creștere importantă a toleranței la unele alimente: alune, nuci ouă, lapte și gâu,  precizează New England Journal of Medicine.

Rezultatele arată că tratamentul ”poate determina reducerea importantă a apariției reacțiilor alergice asociate cu mai multe alimente în cazul expunerii accidentale” a declarat Robert Wood, principalul autor al studiului, într-un comunicat difuzat de Roche. Gigantul farmaceutic elvețian deține laboratorul Californian Genentech, căruia Food Administration and Durg din SUA i-a dat autorizația, și co-distribuie Xolaris, împreună cu Novartis în Statele Unite.

Omalizumab – numele științific al acestui medicament – este un anticorp monoclonal care permite blocarea acțiunii anticorpilor aflați la originea reacțiilor alergice. După injectarea periodică (16-20 de săptămâni), 67% dintre pacienții care au beneficiat de acest medicament  au tolerat o doză de 600 mg de alune, față de numai 7% dintre pacienții cu placebo.

În studiul, finanțat de ministerul american al Sănătății, au fost incluși aproximativ 177 de copii cu vârste între 1 și 17 ani. 

Medicamentul este considerat singur, principalele efecte secundare asociate sunt febra și o reacție locală în zona de injectare.

Potrivit CDC  –  Centrele de prevenire și luptă contra bolilor  din SUA, 2% dintre adulți și între 4 și 8% dintre copii din SUA suferă de alergii. În SUA, aceste alergii alimentare sunt la originea a 30.000 de prezentări la departamentele de urgență și a 150 de decese în fiecare an.

Simptome

Alergiile alimentare reprezintă reacții ale sistemului imunitar declanșate la scurt timp după consumul unui aliment, chiar în cantitate mică.

Reacțiile sunt: probleme digestive, urticarie, inflamarea căilor respiratorii. Simptomele de alergii alimentare sunt mai frecvente în cazul copiilor, dar ele apar la orice vârstă.