Un premiu literar românesc a devenit foarte popular în Suedia

Publicat: 19 sept. 2020, 12:00, de Roxana Roseti, în Cultură , ? cititori
Un premiu literar românesc a devenit foarte popular în Suedia

Presa din Suedia anunță zilele acestea decernarea Premiul Marin Sorescu, care și-a consolidat poziția pe scena culturală suedeză.

Proaspătul laureat al acestui premiu este scriitorul suedez Lasse Söderberg (foto), poet, traducător și critic literar. Legătura lui cu literatura română sau cu autori români din alte țări începe în 1986, când a tradus în suedeză cartea lui Emil Cioran, “De l’inconvenient d’être né”. Ca fondator și organizator al Festivalului Internațional de Poezie de la Malmö i-a avut ca invitați, printre alții, pe Marin Sorescu, Gabriela Melinescu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, Grete Tartler, Rodica Draghincescu.

Suedezilor li se pare foarte interesant

„Recunoștința mea este dublă. Pe de o parte, sunt recunoscător pentru premiul în sine. Pe de altă parte, pentru că se întâmplă să fie și premiul care poartă numele lui Marin Sorescu. Marin a apărut la Malmö încă în anii ‘70 și mi-a devenit bun prieten. Aveam multe în comun”, spune Söderberg.

Decernarea acestui premiu are loc în fiecare an, începând din 2007, iar menirea lui a fost aceea de a apropia culturile celor două țări, România și Suedia. “În Suedia am fost primii și am rămas singurii care acordăm un astfel de premiu, mult mediatizat aici. Figurează pe lista premiilor literare acordate în Suedia și este unul foarte râvnit, pentru că este foarte popular, foarte pitoresc, iar suedezilor li se pare  interesant ca un scriitor de-al lor să primească un premiu din altă țară”, afirmă Dan Shafran, coordonator de programe la ICR Stockholm și inițiator al Premiului Marin Sorescu.