Un preot cunoscut din Alba Iulia, suspendat de ÎPS Irineu, pentru că a ținut slujba noaptea

Publicat: 14 sept. 2023, 13:00, de Victor Scarlat, în SOCIAL , ? cititori
Un preot cunoscut din Alba Iulia, suspendat de ÎPS Irineu, pentru că a ținut slujba noaptea

Părintele Jan Nicolae, unul dintre cei mai apreciați preoți din Alba Iulia, a fost suspendat pentru 30 de zile de către ÎPS Irineu, arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, pentru un motiv incredibil.

Concret, preotul este pedepsit, deoarece ar fi oficiat o liturghie în timpul nopții (după ora 23.00), în Postul Adormirii Maicii Domnului.

Actul de suspendare a fost făcut public de către directorul editorial al publicației ”Lumea Credinței”, Răzvan Bucuroiu. Acesta spune că denunțul ar fi fost făcut chiar de un preot cu care Jan Nicolae este coleg de altar.

Jan Nicolae este de 19 ani preot paroh la Biserica Sfinților Ioan Botezătorul, Ioan Teologul și Ioan Hrisostom din cartierul Micești din Alba Iulia. De asemenea, el mai este directorul școlii doctorale de teologie din cadrul Facultății de Teologie a Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, fiind și specialist în antropologie, istorie și etnologie religioasă, potrivit Alba 24.

Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia susține, însă, că “măsura disciplinară temporară a fost aplicată pe fondul unor probleme mai ample de natură administrativă, liturgică și sacramentală. Această sancțiune prevăzută de regulamentele bisericești nu a fost aplicată doar pentru oficierea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii în timpul nopții, începând cu ora 23:00, așa cum s-a afirmat în mediul online. Regretăm faptul că aceste interpretări au provocat tulburare în rândul credincioșilor și ne dorim ca în viitorul apropiat să se instaureze un climat de liniște și comuniune frățească în Parohia Cartier Nou 2 – Alba Iulia”, arată reprezentanții Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia.