Un primar CONDAMNAT a revenit în funcție. Iată care este rețeta succesului

Publicat: 26 oct. 2022, 10:50, de Vlad Stefan Orjan, în POLITICĂ , ? cititori
Un primar CONDAMNAT a revenit în funcție. Iată care este rețeta succesului

La aproape un an după condamnare, Dumitru Mitroiu, primarul comunei Cislău a revenit în funcție. Edilul a contestat decizia de înlăturare din funcție, chiar dacă a fost condamnat definitiv cu suspendare pentru abuz în serviciu.

La aproape un an după primirea condamnării cu suspendare, Dumitru Mitroiu a revenit pe scaunul de primar al comunei Cislău, din județul Buzău.

Sursă foto: arhivă personală

Inițial primarul a fost achitat în data de 11.12.2020, în dosarul nr. 3072/277/2017, însă după ce Parchetul de pe lângă Judecătoria Pătârlagele a făcut apel, procesul a mers mai departe la Curtea de Apel Ploiești.

În același dosar au mai fost vizați contabilul șef – Botan Cristina Nicoleta, fostul administrator al SC PROD FOR SRL – Oancea Vasile Genovel, firma fostului primar de la Nehoiu – Florentin Lungu (în prezent aflându-se în penitenciar) și inginerul proiectant – Marin Petrică, de profesie inginer proiectant și cel care a asigurat dirigenția de șantier pe parcursul derulării crt. de achiziție publică de lucrări nr.1892, încheiat între Consiliul Local Cislău și SC PROD FOR SRL Nehoiu.

Aceștia au fost condamnați în noiembrie anul trecut la execute pedepselor după cum urmează:

  • Mitroiu Dumitru, primarul comunei Cislău – 2 ani și 8 luni (închisoare cu suspendare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu);
  • Botan Cristina Nicoleta, contabila șefă – 2 ani și 8 luni (închisoare cu suspendare săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu).

Edilul s-a „plâns” în instanță

Potrivit unor surse, edilul condamnat s-ar fi „plâns” în mai multe instanțe de judecată că locuitorii din Cislău nu pot trăi fără el primar.

Surse judiciare ne-au declarat că edilul a pierdut și recursul privind înlăturarea din funcție, însă a atacat printr-o cale extraordinară, iar judecătorii au admis în principiu cererea. Astfel, cu această ocazie primarul a revenit în funcție până la următorul termen din luna noiembrie.

Speră să scape la pachet cu Elena Udrea

Înalta Curte de Casație și Justiție(ÎCCJ) a decis că deciziile Curții Constituționale dau o lege penală mai favorabilă celor implicați. Astfel, Elena Udrea și alți inculpați ar putea ieși din pușcărie sau să scape de interdicția de a ocupa funcțiile publice precum edilul din comuna Cislău, asta pentru că va interveni prescripția și va fi luată în considerare legea penală mai favorabilă.

Edilul acuză că a trecut foarte mult timp de la urmărirea penală, iar până în momentul de față fapta s-a perimat.

Dumitru Mitroiu, primarul ales pe viață

Din anii ’90 s-au schimbat multe pe scena politică. De fapt, s-a întâmplat ceva, și anume faptul că primarul, s-a îndreptat cu pași repezi spre o condamnare, iar acest lucru nu face decât să-i bucure pe competitorii electorali, deoarece era unul dintre primarii aleși „pe viață”, era primar din 1992.

Are 63 de ani, dintre care 29 a fost primar. E unul dintre cei mai importanți pesediști din județul Buzău

Cezar Preda, Traian Băsescu, Victor Mocanu și Dumitru Mitroiu

A ajuns popular după ce a scos la defilare mașinile de gunoi

În anul 2018, localitatea Cislău a ajuns în atenția publicului național după ce edilul a decis să scoată la defilare noile mașini de gunoi și excavatoare ale primăriei.