Un procuror CSM cere revocarea sefului Inspecției Judiciare

Publicat: 23 mart. 2021, 16:45, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un procuror CSM cere revocarea sefului Inspecției Judiciare
Justitie

Procurorul CSM, Cristian Ban, cere sesizarea Comisiei speciale a Consiliului pentru a analiza revocarea șefului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru.

„Avem pe ordinea de zi de analizat adresa Inspecției Judiciare privind acel control dispus de către Secția pentru procurori în ianuarie 2020, un control dispus la Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție privind prioritizarea soluționării dosarelor în cadrul acestei unități de parchet.(…). La ședință trecuta s-a suplimentat materialul cu o analiza a soluțiilor de respingere a acțiunilor disciplinare pe motive de netemeinicie și de nelegalitate, iar vineri a avut loc dezbaterea raportului de activitate a Inspecției Judiciare aferent anului 2020. Din punctul meu de vedere, toate aceste trei elemente au legătură intre ele. Tocmai datorita concluziilor care se degaja din aceste trei materiale, eu vă solicit să fiți de acord cu sesizarea Comisiei speciale (…) din cadrul CSM în vederea analizării și propunerii ulterioare către Plenul CSM a revocării din funcția de inspector sef al domnului Lucian Netejoru”, a declarat Cristian Ban în cadrul ședinței Secției pentru procurori a CSM.

Procurorul a și explicat motivul pentru care a cerut sesizarea Comisiei speciale a Consiliului.

„Mi-am permis să fac o analiza mai aprofundata la ceea ce a însemnat activitatea Inspecției Judiciare în ultimii patru ani, din 2016 până în 2020, și am constat că în aceasta perioada au fost înaintate către Secția pentru procurori în materie disciplinara de către Inspecția Judiciara un număr de 50 de acțiuni disciplinare. Dintre acestea, nu mai puțin de 18 au fost respinse și zece au fost anulate de către Secția pentru procurori în materie disciplinara, într-un procent de 90% fiind menținute la ICCJ. Din statistica pe care am avut-o în vedere rezulta clar trendul descendent în ceea ce înseamnă activitatea aceste instituții esențiale pentru sistemul judiciar, care a culminat cu activitatea din anul 2020, când s-a ajuns la un record, din păcate istoric negativ, în ceea ce privește acțiunile admise de către Secția pentru procurori. În anul 2020, o singura acțiune disciplinara a fost admisa, șase acțiuni disciplinare au fost respinse că neîntemeiate, iar șapte au fost anulate pentru nerespectarea dispozițiilor legale care guvernează activitatea de efectuare a cercetării disciplinare”, a explicat procurorul.

„S-a mai constatat că s-au avizat de către Lucian Netejoru trei referate întocmite de către inspectorul judiciar desemnat să instrumenteze cauza, respectiv cele de prelungire a termenului de efectuare a verificărilor prealabile, de modificare a obiectului cererii și de desemnare a celui de-al doilea inspector cu încălcarea dispozițiilor legale și regulamentare privind principiul imparțialității.

De asemenea, s-a avizat confirmarea rezoluției de exercitare a acțiunii disciplinare cu încălcarea principiului imparțialității, care ar trebui să guverneze activitatea Inspecției Judiciare. Și nu în ultimul rand, s-a constatat în mod definitiv că s-a încălcat principiul repartizării aleatorii a cauzelor de către Inspecția Judiciara, cu consecință afectării ordinii de repartizare a lucrărilor. Eu, unul, mă așteptam din partea inspectorului sef să-și prezinte demisia de onoare. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat”, a spus Cristian Ban.

Cristian Ban mai acuză că au fost consemnate mențiuni false în cuprinsul raportului de activitate pe anul 2020.

„Astfel, se menționează în raportul prezentat vineri că o vulnerabilitate instabilitatea legislativa și practica neunitara a Secției pentru procurori. Or, aceste doua aspecte sunt niste minciuni grosiere. În primul rand, în anul 2020 nu au existat modificări legislative în materie. În al doilea rand, din datele pe care le am, din cele 18 acțiuni respinse că neîntemeiate, una singura a fost modificata în recurs la ICCJ, iar din cele șapte acțiuni anulate de către Secția pentru procurori, tot o singura acțiune a fost modificata la ICCJ”, a afirmat Cristian Ban.

Cine este șeful Inspecției Judiciare

Lucian Netejoru a fost numit la conducerea Inspecției Judiciare în septembrie 2015.

Potrivit unui articol publicat în 2018 de PressOne, Netejoru a plagiat mare parte din conținutul tezei sale de doctorat în Ordine Publica și Siguranță Națională, pe care a susținut-o în 2010 la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza” din București.

Lucian Netejoru  este absolvent al Universității Ecologice din București.

Acesta a câștigat un al doilea mandat la șefia Inspecției Judiciare în martie 2019. Numirea sa a fost una extrem de controversată. Surse din CSM au spus pentru Ziare.com că trioul Savonea, Oprina și Alistar ar fi modificat regulamentul de concurs astfel încât să fie sigur că cei trei pot valida candidatura lui Lucian Netejoru.