Un producător de componente german prezent și în România anunță concedieri și închideri de fabrici

Publicat: 10 sept. 2020, 10:41, de Ziarul Puterea, în Business , ? cititori
Un producător de componente german prezent și în România anunță concedieri și închideri de fabrici
Componente Shaeffler

Una dintre marile companii producătoare de componente auto din Germania a anunțat că va renunţa la încă 4.400 de angajaţi şi va închide sau va vinde unele fabrici.

Schaeffler AG, companie germană prezentă și în România, va renunţa la încă 4.400 de angajaţi în Europa până în 2022 şi va închide sau va vinde unele fabrici, ca răspuns la criza din industria auto.

Grupul german speră să facă economii anuale de până la 300 de milioane de euro, în timp ce costurile legate de restructurare sunt estimate la 700 de milioane de euro.

În urma măsurilor de restructurare vor fi afectate în special 12 unităţi de producţie din Germania şi alte două fabrici din alte regiuni din Europa.

În ultimii ani, Schaeffler şi-a redus capacitatea de producţie, iar după implementarea unei scheme de plecări voluntare numărul angajaţilor s-a redus de la 84.223.

„În pofida redresării cererii în ultimele luni, incertitudinile privind evoluţiile viitoare ale pandemiei şi, ca rezultat, deteriorarea mediului de afaceri rămân ridicate”, notează oficialii companiei germane.

În primele şase luni din 2020, veniturile companiei de componente au scăzut cu peste o cincime, iar compania a reuşit să genereze un profit redus.

În prezent, Schaeffler operează în 13 locaţii din cinci state, respectiv Ungaria, Slovacia, România, Rusia şi Republica Cehă.