Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac, în Congo. MAE: „Evitați orice călătorie!”

Publicat: 16 iun. 2024, 10:48, de Mariana Olteanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac, în Congo. MAE: „Evitați orice călătorie!”

Un român a murit și alți doi au fost răniți într-un atac armat în Republica Democratică Congo, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Incidentul a avut loc pe 15 iunie 2024, în apropierea orașului Goma, aproape de frontiera cu Rwanda, fiind implicată gruparea M23, care luptă împotriva guvernului congolez.

Potrivit MAE, românii erau contractori angajați de statul congolez pentru a ajuta la securizarea unor regiuni. În urma atacului, o persoană a murit și alte trei au fost rănite, dintre care două sunt cetățeni români. Românul decedat avea în jur de 22 de ani.

Ambasada României la Luanda, Angola, a intervenit prompt pentru a obține informații oficiale despre identitatea victimelor și pentru a oferi asistență consulară. Deși până în prezent nu au fost primite solicitări de asistență consulară, misiunea diplomatică monitorizează atent situația și menține un dialog constant cu autoritățile congoleze.

În contextul acestui incident, MAE reiterează avertismentul de călătorie de nivel 8/9 pentru Republica Democratică Congo, recomandând cetățenilor români să evite orice călătorie în această țară. MAE a pus la dispoziția cetățenilor români numere de telefon pentru asistență consulară: +244222322234 și +244916895720, apelurile fiind preluate de operatorii Call Center-ului în regim de permanență. De asemenea, pentru situații de urgență, cetățenii români pot apela numărul de telefon de urgență al Ambasadei României la Luanda: +244932131381.