Un stat din Europa ar putea renunța definitiv la bancnote și monede

Publicat: 13 sept. 2020, 10:33, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
Un stat din Europa ar putea renunța definitiv la bancnote și monede

O țară din nordul Europei ar putea fi prima care ia decizia radicală de a renunța la bancnote și monede. Unii tineri care trăiesc în această țară nici măcar nu știu cum arată banii gheață.

Potrivit unei analize Bloomberg, în Suedia dispariția banilor cash a fost accentuată de faptul că din cauza pandemiei majoritatea plăților au început să se facă cu cardul sau online. Țara scandinavă încearcă acum să abordeze problema lipsei de numerar.

Mai mult, Stefan Ingves, guvernatorul Riksbank, a remarcat că unii tineri „habar nu au” cum arată banii reali.

O bancă suedeză, estimează că 73% din plățile efectuate cu cardul sunt acum fără contact, în creștere de la 63% înainte de pandemie. „Oamenii nu vor să atingă monede și bancnote sau să apese butoane”, a spus Viveka Soderback, manager de informații pentru consumatori la Klarna.

Suedia are mai puțini bani în circulație decât oriunde în lume, aproximativ 1% din produsul intern brut, conform celor mai recente date disponibile. Procentul este 8% în SUA și mai mult de 10% în zona euro, scrie Mediafax.