Un val de aer tropical loveşte România. Meteorologii anunță temperaturi caniculare, dar și vijelii

Publicat: 28 iun. 2021, 11:45, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Un val de aer tropical loveşte România. Meteorologii anunță temperaturi caniculare, dar și vijelii

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunță o vreme caniculară, adusă de un val de aer tropical, dar şi vijelii puternice.   

Luni, vremea va fi călduroasă în jumătatea de sud-vest a ţării, unde disconfortul termic va fi în creştere. Pe alocuri în zonele montane şi în regiunile sudice şi izolat în restul teritoriului vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Pe spaţii mici, se pot înregistra cantităţi de apă mai însemnate. Valorile maxime se vor situa între 25 şi 33 de grade, uşor mai ridicate în sudul Banatului şi al Olteniei.

În Bucureşti, în a doua parte a zilei, vor fi posibile ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Temperatura maximă va fi de 30 – 31 de grade, iar cea minimă de 16 – 19 grade.

Marți se încălzește chiar mai mult. Va fi caniculă în regiunile sud-vestice. Disconfortul termic se va accentua. Temperaturile maxime se vor situa între 27 şi 35 de grade, iar cele minime între 8 grade în depresiuni şi 22 – 23 de grade în Dealurile de Vest.  

În Capitală, marți va fi iar foarte cald. Probabilitatea de ploaie va fi redusă. Temperatura maximă va fi de 32 de grade, iar cea minimă de 17 – 19 grade.