Undă verde din partea autorităților pentru vaccinul Covid

Publicat: 12 sept. 2020, 19:57, de Raluca I. Heroiu, în News
Undă verde din partea autorităților pentru vaccinul Covid

AstraZeneca a anunțat că a primit aprobarea autorităților pentru a relua studiile clinice pentru producerea vaccinului Covid-19. Compania farmaceutică suspendase sudiile pentru faza a treia a vaccinului marți, 9 septembrie a.c.

„La 6 septembrie, procesul de revizuire standard a intrat într-o pauză voluntară în toate studiile globale, pentru a permite revizuirea datelor de securitate de către comitete independente și autorități de reglementare internaționale”, a transmis compania AstraZeneca, citată de Mediafax.

Experții de la Medicines Health Regulatory Authority (MHRA) din Marea Britanie au afirmat că este sigură reluarea studiilor pe plan local pentru acest vaccin.

Pacientul implicat în studiu a suferit simptome neurologice asociate cu o rară tulburare inflamatorie a coloanei vertebrale numită mielită transversă.

AstraZeneca a anunţat că suspendă vaccinul pentru coronavirus, pe care îl dezvolta în colaborare cu Universitatea Oxford, după ce unul dintre participanţi a prezentat o reacție adversă gravă. Pacientul implicat în studiu a suferit simptome neurologice asociate cu o rară tulburare inflamatorie a coloanei vertebrale numită mielită transversă.