Unde au dispărut toți bărbații din Moscova?

Un reportaj realizat de The New York Times are o temă mai puțin „obișnuită”. Unde au dispărut toți bărbații din Moscova – este tema prestigiosului cotidian. 

Număr mic de bărbați în restaurante, magazine și la concerte, în Moscova. Mulți au fost trimiși să lupte în Ucraina, în timp ce alții au fugit din țară, scrie The New York Times .

De exemplu, printre altele, cotidianul vorbește și despre serile de vineri la frizeria Chop-Chop din centrul Moscovei, care erau cândva pline de oameni. Dar acum, la început de weekend, doar unul din cele patru scaune era ocupat. „Eram plini până acum de obicei, dar cam jumătate din clienții noștri au dispărut”, a declarat reporterilor Olia, managerul salonului.

Unde au dispărut toți bărbații din Moscova?

O mare parte dintre clienți – și jumătate dintre bărbieri – au fugit din Rusia pentru a scăpa de campania lui Vladimir Putin de a mobiliza sute de mii de bărbați pentru invazia din Ucraina.

Mulți bărbați evită să iasă afară din casă de frică să nu fie luați cu forța în armată.

Situația este cu atât mai pregnantă printre intelectualii Moscovei care dispun de fondurile și pașapoartele necesare pentru a ieși din țară. Unii dintre bărbații care au fost revoltați de invazia pornită de Putin în Ucraina au părăsit Rusia la începutul războiului; alții, care oricum i se opuneau Kremlinului, au plecat de frică să nu fie închiși sau asupriți.

Unde au dispărut toți bărbații din Moscova?

Majoritatea bărbaților care au plecat în ultimele săptămâni ori au fost chemați în armată, au vrut să evite ordinul de mobilizare sau erau îngrijorați că granițele Rusiei se vor închide dacă Putin va declara legea marțială. Nimeni nu știe cu exactitate câți bărbați au părăsit Rusia de când Putin a anunțat ceea ce el numește o „mobilizare parțială”, însă sute de mii de bărbați au plecat.

Simt că suntem o țară de femei acum”, a spus Stanislava, o fotografă de 33 de ani care a participat de curând la o zi de naștere unde au fost prezente doar femei. „Îi căutam pe prietenii mei bărbați ca să mă ajute să mut mobila și am realizat că aproape toți au plecat”.

Unde au dispărut toți bărbații din Moscova? E praf și la striptease

Unul dintre cele mai mari cluburi de striptease din Moscova a primit vizita a doar 40% din clientela obișnuită, potrivit unui raport publicat în media locală. În plus, mult mai puțini paznici s-au prezentat la muncă din cauză că restul au fost mobilizați sau au fugit.

„Cei mai rezonabili bărbați au plecat”, a declarat și Tatiana, pentru același cotidian, o femeie în vârstă de 36 de ani care lucrează în vânzări în domeniul tehnologiei.

Pe timpul verii, strada era plină de ruși tineri îmbrăcați modern care ieșeau să se distreze. Acum, într-o noapte de sâmbătă, strada era aproape goală. Tatiana a ales să rămână deocamdată la Moscova din cauza locului de muncă ce nu îi permite să lucreze de la distanță și pentru că nu vrea să își abandoneze câinele.

Pentru bărbații care au rămas totuși la Moscova, viața a devenit mult mai stresantă. Vom vedea ce se va mai întâmpla, deoarece deocamdată războiul continuă…

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...