Unde în România poate fi văzută o expoziţie cu armament şi accesorii militare din cele două războaie mondiale

Muzeul de Istorie şi Etnografie din Târgu Neamţ găzduieşte proiectul expoziţional „Armament şi accesorii militare din cele două războaie mondiale în colecţiile Complexului Muzeal Naţional Neamţ”.

Expoziţia a fost organizată cu scopul de a omagia împlinirea a 80 de ani de la intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial şi aduce în atenţia publicului vizitator exponate din colecţiile Muzeului de Istorie şi Arheologie Piatra-Neamţ, al Muzeului de Istorie Roman, al Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, dar şi din colecţia personală a lui Constantin Horghidan.

Având în vedere că obiectivul acestei expoziţii a fost de a valorifica patrimoniul instituţiilor muzeale din judeţul Neamţ, specific celor două conflagraţii mondiale, am încercat să aducem în atenţia publicului vizitator piese de armament, unele din ele spectaculoase chiar dacă tipologia lor nu este una foarte variată. Aş aminti aici baionetele pentru puşca franceză Berthier/Lebel, două săbii de cavalerie, revolvere, pistoale sau un stilet de ofiţer ce prezintă o lamă interesantă, cu decor floral, incizat şi monograma regelui Carol al II-lea”, a declarat, într-un comunicat de presă, curatorul expoziţiei, muzeograful Renata-Gabriela Buzău.

Cei interesaţi vor putea vedea expuse pentru prima dată brichete, specifice artei tranşeelor

Accesoriile militare sunt bine reprezentate în cadrul celui mai nou proiect expoziţional târg-nemţean, motiv pentru care vizitatorii vor mai putea admira două uniforme militare din timpul Marelui Război, căşti militare româneşti, model Adrian, una din ele cu monograma regelui Ferdinand, dar şi străine, o mască de gaze, benzi cartuşiere, grenade, obuze sau plăcuţe de identificare a soldaţilor, atribuite celui de-al Doilea Război Mondial.

Totodată, cei interesaţi vor putea vedea expuse pentru prima dată brichete, specifice artei tranşeelor, realizate de soldaţi pe front. Nu în ultimul rând, dimensiunea umană a războiului este evidenţiată prin fotografii de epocă ale militarilor, dar şi prin textele de memorialistică ce surprind experienţele personale trăite de participanţii la războaie, dar şi armamentul folosit.

Expoziţia va putea fi vizitată până pe 29 august, de marţi până duminică, în intervalul orar 10,00 – 18,00. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Premierul Marcel Ciolacu: Magazinele nu vor fi închise în weekend

Premierul Marcel Ciolacu a respins propunerea de închidere a magazinelor în weekend, subliniind că societatea nu susține această măsură. Micii comercianți au cerut Guvernului să...

ANUNȚ

ANIF–Filiala Teritorială Ialomiţa cu sediul în municipiul Slobozia, strada Cuza Vodă, nr.5, judeţul Ialomiţa, organizează licitaţie pentru valorificarea prin vânzare a unui lot format...