Unde te poți angaja la stat cu 20.000 de lei net pe lună

Publicat: 22 iul. 2023, 12:00, de Cristian Matache, în ACTUALITATE , ? cititori
Unde te poți angaja la stat cu 20.000 de lei net pe lună

Chiar dacă posturile la stat sunt blocate, mai există instituții care fac angajări. Și chiar pe bani mulți.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate vrea să constituie o echipa de specialiști de vârf în tehnologia informației și comunicațiilor, pentru o serie de proiecte informatice de anvergură prin care se va asigura digitalizarea completă a sistemului de asigurări sociale de sănătate: rearhitecturarea, redimensionarea și standardizarea platformei informatice a asigurărilor de sănătate (PIAS), digitalizarea documentelor și incrisurilor medicale utilizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate (certificatele de concediu medical, biletele de trimitere, scrisorile medicale etc.), rețeta electronică europeană în România, dosarul electronic de sănătate la nivel european.

În acest scop, instituția a scos la concurs cinci posturi contractuale vacanțe de specialiști IT, cu un nivel de salarizare lunar echivalent cu cinci salarii medii pe economie (33.945 lei brut = cca. 20.000 lei net), contractul de muncă având durata determinată (minim 30 luni).

Dosarele de înscriere la concurs se pot depune până miercuri, 26 iulie 2023, inclusiv. Anunțul complet al concursului, cuprinzând condițiile pe care trebuie să le îndeplinească candidații, calendarul concursului, bibliografia și cerințele posturilor, poate fi vizualizat pe site-ul institutiei, www.cnas.ro, în secțiunea „Informații publice”, sub-secțiunea
„Posturi vacante”, sau urmând linkul direct:
https://cnas.ro/wp-content/uploads/2023/07/Anunt-Selectie-specialisti-IT-31.07.2023.pdf