Unde va candida Gabriela Firea la alegerile din 9 iunie 2024

Publicat: 16 mart. 2024, 12:45, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
Unde va candida Gabriela Firea la alegerile din 9 iunie 2024

Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, are șanse destul de mici ca să mai obțină un nou mandat, fapt pentru care deja s-a reorientat către o altă sinecură bine remunerată.

Senatoarea de Ilfov Gabriela Firea are șanse mici să fie nominalizată de PSD pentru a candida la Primăria Capitalei. Ca atare, ea împreună cu soțul său, primarul din Voluntari, Florin Costel Pandele, a decis să meargă pe cont propriu. Astfel, potrivit informațiilor noastre, Gabriela Firea va candida ca independent pentru o fotoliu de europarlamentar la alegerile din 9 iunie 2024.

Practic, ea merge pe rețeta din 2014 a actorului Mircea Diaconu, mizând pe susținerea mediatică a trustului Intact controlat de Dan Felix Voiculescu. Totodată, speră să obțină un număr mai mare de voturi decât cel care va fi primarul general al Bucureștiului. Prin această manevră, Gabriela Firea vrea să se legitimeze ca va fi al doilea om în stat, ca număr de voturi, după cel care va fi ales președintele României.