Ungaria autorizează o creştere a tăierii de lemne pentru foc, din cauza scumpirii gazului

Guvernul ungar a relaxat vineri unele criterii de protecţie a mediului pentru a permite tăierea mai multor arbori astfel încât să poată fi acoperită cererea în creştere de lemne pentru foc, după creşterea preţurilor la gaze naturale şi energie electrică în urma războiului din Ucraina, relatează agenţia EFE.

De exemplu, va fi eliminată astfel interdicţia tăierii de arbori cu capacitate de regenerare din păduri aflate în proprietatea statului şi care erau supuse normelor de protecţie ecologică. De asemenea, Ministerul ungar al Agriculturii va putea autoriza tăierea pădurilor care nu se află în planurile de reîmpădurire.

Companiile statale de reîmpădurire vor avea sarcina de a distribui şi vinde lemnele pentru foc din pădurile publice, potrivit nevoilor economice ale gospodăriilor şi solicitărilor venite din partea primăriilor.

După ce guvernul ungar a declarat pe 13 iulie starea de urgenţă energetică, mărind preţurile la gaz şi electricitate pentru gospodăriile care consumă peste medie, a crescut cererea de lemne de foc, ca sursă energetică alternativă.

Pădurile ocupă 21% din suprafaţa Ungariei, cu un volum de masă lemnoasă de peste 400 de milioane de metri cubi, care a crescut cu circa 50 de milioane de metri cubi în ultimul deceniu ca urmare a campaniilor de reîmpădurire.

Ungaria cumpără din Rusia 65% din petrolul şi 85% din gazul natural de care are nevoie, astfel că este una dintre ţările UE cele mai vulnerabile în cazul unei sistări a livrărilor acestor materii prime energetice în urma sancţiunilor europene impuse Rusiei după agresiunea acesteia împotriva Ucrainei.

Guvernul condus de Viktor Orban, care dintre toate cele din UE are cele mai bune relaţii cu Moscova, a anunţat că va importa din Rusia un volum suplimentar de 700 de milioane de metri cubi de gaz.

Mai multe articole...

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole