UNICEF solicită ca profesorii și învățătorii să aibă prioritate la vaccinul anti-COVID

Publicat: 15 dec. 2020, 21:00, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
UNICEF solicită ca profesorii și învățătorii să aibă prioritate la vaccinul anti-COVID
profesori

UNICEF solicită ca profesorii și învățătorii să aibă prioritate la vaccinul anti-Covid-19 pentru ca procesul de învățământ să se poată desfășura cu prezența fizică, iar școlile să rămână deschise.

Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor Unite a transmis un comunicat de presă în care cere ca acești angajați din învățământ să fie vaccinați imediat după după personalul sanitar din prima linie și categoriile de risc.

„Pandemia de COVID-19 a făcut ravagii în educaţia copiilor din întreaga lume. Vaccinarea profesorilor este un pas cheie”, a declarat directoarea executivă a UNICEF, Henrietta Fore. „Deşi deciziile privind repartizarea vaccinurilor rămân la decizia guvernelor, consecinţele unei educaţii pierdute sau limitate o perioadă prelungită de timp sunt profunde, mai ales pentru cei mai defavorizaţi”, a insistat ea.

Fore a mai adăugat că, cu cât vor petrece mai mult timp copiii în afara şcolii, cu atât este mai probabil ca ei să nu se mai întoarcă niciodată la şcoală şi va fi mai dificil pentru părinţii lor să revină la locurile de muncă.

UNICEF a reamintit că în cele mai grele momente, pandemia a determinat închiderea şcolilor la care învaţă aproape 90 la sută dintre elevii din întreaga lume, o cifră care de atunci s-a redus.

Cu toate acestea, închiderea şcolilor continuă în multe locuri ale lumii, deşi – potrivit UNICEF – „există tot mai multe dovezi că şcolile nu sunt un factor important de transmitere comunitară”.

Potrivit agenţiei ONU, la data de 1 ianuarie centrele de învăţământ erau închise pentru 1 din 5 copii din întreaga lume, reprezentând aproape 320 de milioane de elevi.