Unitatea mobilă de la Spitalul de Urgență din Suceava nu mai primește bolnavi

Publicat: 24 nov. 2020, 18:10, de Aurel Drăgan, în ESENȚIAL , ? cititori
Unitatea mobilă de la Spitalul de Urgență din Suceava nu mai primește bolnavi

Unitatea mobilă de lângă Secția de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență Suceava nu mai primește bolnavi deoarece este prea frig în interior după ce s-a stricat sisyemul de încălzire.

Spitalul a arătat într-un comunicat că decizia de a nu se interna pacienţi în unitatea mobilă, până la remedierea problemelor privind asigurarea încălzirii, a fost luată de conducerea SJU Suceava.

În cursul zilei de sâmbătă, 21 noiembrie, la instalaţia de încălzire a unităţii mobile a apărut o defecţiune tehnică, ceea ce a condus la scăderea temperaturii ambientale, fără a fi posibilă menţinerea unei temperaturi adecvate, constante, deşi în acest sens s-au căutat soluţii.

În aceste condiţii, conducerea unităţii sanitare, s-a întrunit în şedinţă operativă, în regim de urgenţă, ocazie în care a decis, pentru siguranţa pacienţilor, transferarea acestora în cadrul Secţiei de Boli Infecţioase şi iniţierea în regim de urgenţă a procedurilor de remediere a defecţiunii tehnice a instalaţiei de încălzire, fiind contactate structurile abilitate din cadrul C.O.S.U.

Urmare a demersurilor iniţiate de C.O.S.U., în cursul zilei de luni, 23 noiembrie, reprezentantul firmei producătoare a fost prezent la faţa locului şi a dat asigurări că problemele tehnice identificate sunt de fabricaţie şi urmează să fie remediate în cel mai scurt timp de firma producătoare.

Unitatea mobilă a fost donată SJU Suceava de Crucea Roşie Suceava şi a fost achiziţionată printr-o campanie lansată de omul de afaceri sucevean Ştefan Mandachi.